Radu Stoian, numit subprefect al judeţului Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul a adoptat în ședința de guvern de miercuri o hotărâre privind numirea în funcţia de subprefect al judeţului Arad  în persoana lui Radu Stoian. Decizia Guvernului României intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial al României.

„Nominalizarea mea în funcţia de subprefect al judeţului Arad mă onorează. Sunt un om de administraţie şi nu voi renunţa niciodată la această calitate. Cred că în nominalizarea mea a contat faptul că sunt înalt funcţionar public şi am o vechime în Prefectură, pe funcţii de conducere, de peste 15 ani. Am mai ocupat funcţia de subprefect în anii trecuţi şi am convingerea că voi reuşi să păstrez echilibrul şi spiritul de echipă în Instituţia Prefectului. Este foarte clar că în perioada următoare preocuparea şi prioritatea zero a echipei din Prefectură o va constitui pregătirea şi desfăşurarea în condiţii legale a alegerilor locale. De altfel, în calitate pe care am deţinut-o până astăzi, cea de şef Serviciu Conducerea Instituţiilor deconcentrate  m-am ocupat îndeaproape şi de coordonarea alegerilor locale, deci practic rolul meu va fi acelaşi şi de astăzi înainte.”, a declarat Radu Stoian.

Radu Stoian este înalt funcţionar public şi a mai deţinut funcţia de subprefect al judeţului Arad, în perioada 2009-2010.

Acesta lucrează în Prefectura Arad din anul 1995 şi a ocupat pe rând funcţiile de director juridic şi secretar general. Din 2010 până la numirea sa în funcţia de subprefect acesta a ocupat în cadrul Prefecturii Arad funcţia de Şef Serviciu Conducerea Instituţiilor Deconcentrate şi Relaţii Internaţionale.



Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată