Polițist anchetat după ce s-ar fi aflat în bolidul de lux al unui austriac care conducea drogat. Mașina avea numere false

0
Publicat:

Mai multe anchete au loc după ce un milionar de origine austiacă a condus nestingherit prin Arad la volanul unui McLaren cu numere false.

Bolidul de lux a fost văzut pe mai multe străzi FOTO Facebook Arad

 Pe locul pasagerului din dreapta se afla un poliţist de la Ordine Publică.

Șoferul a fost oprit în trafic pe Calea Romanilor, o arteră circulată din oraș, în urma unui control de rutină. Conform primelor date, cetățeanul austriac ar fi consumat droguri înainte de a se fi urcat la volan.

„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Mădălin Herbei.

Primele cercetări arată că automobilul, în valoare de 260.000 de euro, avea numerele de înmatriculare ale unei alte mașini din colecția sa. Bărbatul, care deține hoteluri în Austria, are terenuri date în arendă în Arad.

Și Poliția de Frontieră Arad face anchetă

Intrat în ţară prin vama Nădlac, omul de afaceri austriac s-a ales cu dosar penal.

Și la nivelul Poliției de Frontieră Arad a început o anchetă pentru a se stabili cum a intrat autoturismul în țară

„În momentul de față se efectuează verificări cu privire la situația mijlocului de transport, urmând ca la finalizarea acestora să revenim cu detalii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Alexandru Andrei Dincă.

Înainte de a fi prins, mașina omului de afaceri a fost admirată de către arădeni, mai ales că a circulat prin mai multe cartiere din oraș.

„Stăteam pe bancă și am văzut această mașină în zona UTA. Toți am admirat-o”, spune o arădeancă.

Amintim că la data de 2 martie, în jurul orei 22.58, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 44 de ani, cetățean austriac, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor.

Din verificări a reieșit că autoturismul nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism este fals. Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a consumului substanțe interzise”, au anunţat atunci reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie