Oraşul Pecica intră în rândul lumii. În curând toţi locuitorii vor avea reţea de apă şi canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de Apă Arad a semnat, ieri, cel de-al optulea contract de lucrări din cadrul proiectului major de apă şi canalizare al judeţului Arad. Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” iar contractul semnat se va derula pe o perioadă de 24 de luni, valoarea acestuia ridicându-se la peste 26.000.000 de lei.

Contractul presupune extinderea reţelei de distribuţie a apei potabile cu o lungime de 23,26 de kilometri şi realizarea a 1.590 de branşamente de proprietăţi şi a 177 de hidranţi subterani.

Totodată va fi extinsă reţeaua de canalizare, fapt ce presupune extinderea reţelei de canalizare gravitaţională cu o lungime totală de 44,967 de kilometri şi extinderea conductelor de refulare cu 1,47 km. De asemenea, se va reabilita staţia de pompare a apei uzate existentă (cu înlocuirea pompelor submersibile) şi se vor executa patru staţii intermediare de pompare a apelor uzate. Vor fi realizate 3.080 de racorduri individuale.
Numărul populaţiei care va beneficia în urma acestui contract este de 11.954 persoane.

„A fost semnat cel de-al optulea contract în cadrul proiectului de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad – AQUA PROJECT ARAD. Proiectul este implementat pe teritoriul a 13 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului, contribuind esenţial la dezvoltarea unui sistem modern şi conform cu normele europene, îmbunătăţind totodată şi serviciile prestate populaţiei. Valoarea totală a proiectului este de 577.492.535 lei fără TVA, din care 76,48% reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, 11,7% cea a Guvernului României iar 1,8% contribuţia autorităţilor locale din aria proiectului, restul de 10,02% fiind obţinut de S.C. Compania de Apă Arad S.A. prin credit bancar garantat de Consiliul Judeţean Arad”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

La rândul său, primarul oraşului Pecica, Petru Antal, a declarat că în urma finalizării acestor lucrări, oraşul Pecica va avea apă introdusă în proporţie de sută la sută iar canalizare în proporţie de 90 la sută.

„Este una dintre cele mai importante investiţii din oraşul Pecica. Vom avea apa introdusă în proporţie de sută la sută, de la cincizeci la sută, cât este acum, iar canalizarea în proporţie de 90 la sută, faţă de 20 la sută, cât este în prezent. Iar asta spune tot despre importanţa investiţiei”, a declarat Petru Antal.  
Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia