Două milioane de euro, din fonduri europene, investiţi în confortul locuitorilor din Agrij

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţea de alimentare cu apă potabilă, reţea de canalizare şi o staţie modernă de epurare. Sunt doar câteva dintre reperele unui proeict în valoare de două milioane de euro implementat în comuna sălăjeană Agrij şi ajuns ieri la momentul recepţiei finale.

La recepţie au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, primarul comunei Agrij, Pamfil Berar, reprezentanţi ai autorităţilor comunale, judeţene şi ai antreprenorului lucrării. Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Consiliului Judeţean, alături de staţia de epurare a fost recepţionată şi lucrarea vizând extinderea reţelei de apă potabilă şi canalizare din comună, ca parte din proiectul integrat „Reabilitarea comunei Agrij prin dezvoltarea infrastructurii tehnico edilitare şi culturale”.

„Staţia de epurare este punctul terminus a unui sistem de apă şi canalizare care începe de la sursă şi continuă la consumatori, pentru camai apoi apele uzate să ajungă într-o staţie de epurare. Practic, o comunitate care are un sistem de alimentare cu apă şi canalizare, din punct de vedere al sănătăţii este o comunitate protejată şi cred că e foarte important lucrul acesta. Aşa cum ne dorim să bem o apă de calitate şi atunci alegem o sursă cu o apă de calitate foarte bună, cred că e la fel de important ca şi apa care se deversează în emisari şi care ajunge iarăşi în natură să fie în nişte parametri care să protejeze mediul. Staţia de epurare de aici este printre primele investiţii de acest gen, unica din judeţ de această mărime. Ţinând seama de faptul că populaţia deservită nu este foarte numeroasă, o investiţie de genul acesta este cu atât mai importantă. În general investitorii sunt tentaţi să meargă către marile aglomerări, pentru că acolo există şi o anumită economicitate a sistemului, dar aici e meritul primarului că a făcut un asemenea proiect, care pentru comunitate şi pentru sănătatea ei este foarte important”, a precizat, la recepţia lucrărilor, preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite