O tânără a născut un băieţel în ambulanţa SMURD, pe drumul spre spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei paramedici arădeni au ajutat o tânără, în vârstă de 20 de ani, să nască. Mai exact, luni,  modulul SMURD al punctului de lucru Curtici, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad, a solicitat să transporte către Spitalul matern, de la domiciliul din localitate, o tânără de 20 de ani însărcinată.

Echipajul a preluat pacienta în jurul orei 0.45 minute. După 10 km, la ieşirea din localitatea Şofronea, pacientei i s-a declanşat naşterea.

„Cei trei paramedici, plt.maj Bogdan Gligor, plt.maj Marian Stancu, plt.maj Lucian Bradea, au oprit autospeciala, au solicitat sprijin dispeceratului pentru a li se trimite o ambulanţă cu medic. Până la sosirea medicului paramedicii au executat toate măsurile procedurale astfel încât naşterea s-a desfăşurat în condiţii bune, pacienta de 20 de ani a adus pe lume un băiat sănătos”, spune purtătorul de cuvânt, maior  George Pleşca.

Copilul şi mama au fost predaţi medicului pentru a fi transportaţi la Spitalul matern.

Vă mai recomandăm: O tânără de 20 de ani a născut pe munte, în timp ce se afla la cules de fructe de pădure. Pompierii i-au venit în ajutor

O tânără a născut în ambulanţa SMURD, pe drumul spre spital. A fost a treia naştere asistată de paramedici în sat

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente