Noul an este aşteptat cu vâsc şi voie bună de către arădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonialul de înnoire a anului readuce în casele arădenilor obiceiurile străvechi şi feluri de mâncare delicioase. Conform tradiţiilor şi superstiţiilor, în noaptea dintre ani nu trebuie să lipsească din nicio casă crenguţele de vâsc, aducătoare de noroc.

Gospodinele pregătesc pentru Revelion peştele, mâncarea din boabe menită să aducă spor în anul care vine, iar îmbrăcămintea trebuie să cuprindă neapărat ceva roşu şi nou. „Doamnele şi domnişoarele sunt sfătuite să poarte, fie ca vestimentaţie, fie ca lenjerie intimă, obiecte de culoare roşie. Această tradiţie promite un tonus excelent şi o sănătate de fier în noul an”, spune Mădălina Velea, o arădeancă.
Noul an trebuie să-i găsească pe arădeni cu casele primenite. Cât priveşte ora de trecere în noul an, arădenii care păstrează tradiţiile din strămoşi îşi deschid larg geamurile şi uşile indiferent de temperaturile de afară pentru ca vechiul an să plece, iar noul an să-i ia locul.

Vâscul tradiţional cu însuşiri curative
Simbol al păcii şi al norocului, vâscul îşi găseşte întrebuinţarea în fiecare casă la trecerea dintre ani. Astfel, cu o săptămână înainte de Anul Nou, pieţele arădene mustesc de tufe întregi de vâsc culese de la zeci de kilometri.
Ionel Trampa, unul dintre cei care în fiecare an duce arădenilor vâsc de la peste o sută de kilometrii de Arad din satul Joia Mare, aparţinător comunei Almaş, spune că planta e o tradiţie de familie. „În părţile noastre vâscul creşte ca la el acasă. Mulţi îl cumpără în această perioadă pentru a le aduce noroc, dar e bine de ştiut că poate fi folosit şi ca infuzie pentru astm şi tuberculoză”, povesteşte Ionel Trampa.
Deşi vâscul are strânsă legătură cu îndrăgostiţii, arădenii cred că dacă este aşezat deasupra uşilor, îi va face mai optimişti în noul an care urmează să vină. „Ştim din bătrâni că vâscul este un simbol al optimismului, al norocului şi de aceea îl ţinem tot timpul anului în casă ca să ne ferească de probleme şi de ghinion”, spune Aurica Surdu, arădeancă.

Masă fără carne de pasăre
Cei mai superstiţioşi arădeni lasă de o parte carnea de pui pentru masa de Revelion, considerând că aceasta opreşte progresul din casa lor. „Într-adevăr nu e bine să se mănânce carne de pasăre, pentru că scurmând cu ghearele dau în spate, opresc norocul. Asta am auzit din bătrâni şi respectăm obiceiul de ani buni. De ace ea de Revelion nu gătim din carne de pasăre”, mărturiseşte Mădălina Velea, gospodină. Pe de altă parte, carnea de porc aduce noroc celor care o consumă în noaptea dintre ani. „Vom face ciorbă de burtă şi friptură de porc. Acestea două sunt tradiţionale la noi în casă”, încheie Mădălina.

Citeşte mai multe despre superstiţiile în noaptea dintre ani AICI

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Afară cu Lukoil din țară? Ce poate face România după sancțiunile lui Trump împotriva Rusiei „Avem deja un mecanism care poate fi extins”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Planul B pentru Ucraina: Uniunea Europeană ar putea lua un împrumut comun de zeci de miliarde de euro
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău