Mărturii cutremurătoare de la Revoluție. O mamă de doar 22 ani: „Nu voiam să mor sub o poartă. Era frig și teamă, fetița mea“

Arădenii au și acum intipărită în minte imaginea Revoluției, când au participat activ la toate evenimentele petrecute. Psihoterapeutul Ramona Pantea avea pe atunci 22 de ani.

Ea își aduce aminte toate momentele și tot ce a trăit în acele zile sângeroase.

„Aveam 22 de ani (împliniți în 20 decembrie) și o minune de fetiță (de 1 an și 4 luni), aveam inima făclie pentru serile întunecate, ca să pot să citesc și să scriu (mă ajutam de lanternă, lumânări), aveam masa îmbelșugată pentru că mama mea era o puternică și o descurcăreață, amândoi bunicii fetei erau democrați (mecanic de locomotivă și muncitoare ctc), nu erau comuniști, nu aveau carnete de partid, erau fruntași la locul de muncă... Îmi doream să studiez Dreptul și Psihologia, dar comunismul a interzis celor cu rude fugite din țară să studieze Dreptul, iar Psihologia a desființat-o Ceaușescu ca facultate...”, începe povestea Ramona Pantea.

Ea a scris totul pentru fiica ei, să știe cum au fost pe atunci vremurile.

„Îmi doream un popor conștient și demn, asertiv, nu hăituit și flămând (împărțeam tot ce aveam cu toți colegii de școală și de la serviciu), îmi doream ca toți să aibă loc de rugăciune, să fie ce cred ei că sunt (mi-am apărat colegii baptisti și penticostali la liceu, am mers în casele lor să văd filmul cu Iisus, am fost pedepsită să alerg ture de teren de sport când ziceam că e dreptul lor să fie creștini... acum râd amintindu-mi că leșinam la prima tură... nu are maică-ta aptitudini la atletism...). Îmi doream cărți în limba mea maternă, multe cărți, dar librăriile erau pline de operele dictatorului... În 18 decembrie spuneam colegilor de la UTA ce se întâmplă în Timișoara, le ceream să ieșim pentru Timișoara, în 20 decembrie am facut poze cu semnul libertății și în 21 am mobilizat muncitorii Fabricii textile UTA să ieșim, am fost agresată verbal și fizic de secretara de partid, securistul mi-a arătat ce pistol frumos avea, dar nu mi-a păsat, prea mult au stat toți cu ochii în pământ și anxioși; am cerut directorului, venit să mă oprească, să ne lase să ieșim pașnic, oricum vom pleca, cei veniți de la alte fabrici, văzând că sunt porțile închise, au plecat mai departe (inexplicabil pentru mine!!)”, își amintește Ramona.

A vrut în stradă 

Aceasta spune că a fost fermă, convingătoare și a ieșit cu cei care au vrut să o urmeze.

„Te-am luat de la creșă, te-am lăsat cu bunicii (imaginează-ți cum a urlat mama), apoi m-am dus în piață. În momentul în care s-au ales liderii, oamenii au strigat și numele meu,  astfel, m-am urcat pe-o scară să mă vadă lumea și cei care ne filmau (să știe cu cine să înceapă măcelul, cu liderii)... A urmat seara de 21 spre 22, am rămas 80-100 de persoane, armata ne înconjurase și strângeau cercul, au apărut în primul rând cei cu baionete (se pregăteau să le încălzească în sângele nostru), i-am sesizat și au fost retrași (nu se știa la al cui ordin erau)... Era frig și teamă, fetița mea, ne-am făcut testamentul, fiecare am semnat pentru celălalt... nu știam de tine, nu aveam telefoane mobile... Noi ne-am rugat, am strigat <Libertate>, <Jos comunismul>, <Democrație>, ne-am încurajat zicând: <Vine schimbul de la fabrica cutare, vin muncitorii din județ>... nu au venit... nu se vedea speranța sau era prea mică credința... au ajuns, totuși, în zori și noi încă eram înălțați de idealuri. Am vrut să vin să te mai văd, dar m-au urmărit doi bărbați, eu și tatăl tău ne-am ascuns... apoi, am revenit în piață, nu voiam să mor sub o poartă, ci acolo, unde oamenii mi-au strigat numele ca să-i reprezint”, mai scrie Ramona Pantea, fostă Pencea.

În 22 decembrie a intrat în Primărie, au ales-o secretar al Biroului Executiv al Frontului Democratic.

„Mama, bunica ta, primea telefoane că sunt împușcată, mă suna compulsiv, a realizat că e minciună doar atunci când i-au spus că ne-au împușcat, pe mine și pe tine. Apoi au confiscat Revoluția. Au început să tragă, au tăiat cablurile telefonice din Primărie, poliție,  ghici cu ce? Cu toporul; posibil să-i fi terorizat Țuții (mama). Fii mândră că ești (și) arădeancă, e primul oraș, reședință de județ, care a ieșit pentru democrație și pentru Timișoara. E orașul care a îngrozit dictatorii, care și-a(u) trimis fratele și pe generalii Nuță și Mihalea, să facă măcel, ca în Timișoara, apoi s-au «retras» în Arad. Au tras în noi, au mințit, aveau plan desenat cum să ne extermine (mapă verde), s-au comportat precum fac hienele, parșiv,  studiat... Fetița mea, lovitura de stat a existat din 22 decembrie seara târziu, ne-au dat-o nouă, Revoluției”, se mai arată în scrisoarea adresată fiicei ei.   

Ramona Pantea a mărturisit pentru Adevărul că mereu pune flori pe data de 21 decembrie la Monumentul Eroilor Revoluției. Pune flori la monument la o zi după ce își serbează aniversarea din ziua de 20 decembrie.