Mănăstirea din România aflată sub ape, în mijlocul Mureşului. În verile secetoase, ruinele ies la suprafață FOTO

Pecica, un oraș din județul Arad, este considerat sacru. Se spune acest lucru deoarece în jurul lui au fost înființate mai multe mănăstiri străvechi, una dintre acestea, Ahtum, fiind atestată documentar din anul 1352.

Una dintre acestea este şi Mănăstirea Ahtum, cunoscută de localnicii din Pecica drept Cetate şi care este atestată documentar din anul 1352. Ea se afla la zece kilometri aval, în punctul numit „Hăblău’ – Ajtonymonostora.

Date despre această mănăstire au strâns Dacian Don și Camelia Chifor, doi arădeni care au luat la pas localitatea pentru ca istoria să nu piară, iar localnicii să afle cât mai multe. Se spune că Pecica a fost creată în jurul unei aşezări bimilenare.

Așa aflăm că Ahtum era un cneaz de origine pecenegă, al unei formaţiuni statale medievale timpurii, localizată pe teritoriul Banatului Istoric (teritoriul dintre Tisa, Mureş, Dunăre şi Carpaţi), în prima jumătate a Secolului al XI-lea. Reşedinţa era Cetatea Morisena, pe Malul Mureşului. După cucerirea Oraşului Vidin, în anul 1002, de către bizantini, Ahtum s-a botezat în Episcopia greagă a oraşului. El a construit, aici, o primă mănăstire ortodoxă de călugări, închinată Sf. Ioan Botezătorul, şi o a doua mănăstire ortodoxă, Ahtum – Monostur, pe care a ridicat-o în proximitatea străvechii aşezări Pecica.

Scanări subacvatice

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, în colaborare cu Complexul Muzeal Arad, a organizat o prospecțiune - sonar pe râul Mureș, între localitățile Semlac și Pecica, cu scopul identificării în albia râului Mureş a mănăstirii medievale (secolul al XIII-lea) Ahtummonostur. Cunoștințele de specialitate în arheologia subacvatică au fost furnizate de colegii de la Muzeul Árpád (Ráckeve, Ungaria) și de scafandrii profesioniști de la Grupul de Cercetare Argonauta, Ungaria. Scanările subacvatice au identificat structurile monumentale ale mănăstirii, iar cercetarea sistematică a acestora a demarat în cadrul unui proiect amplu de cartare și punere în valoare a monumentelor ecleziastice medievale din Transilvania.

Cercetări arheologice, în plan local, au fost întreprinse încă din anul 1992 prin prof. Adalbert Ban, din Pecica, și dr. Zsuzsanna Heitel, de la Institutul de Istoria Artei din București.

Ruinele ies la suprafață în verile mai secetoase

În verile mai secetoase, când nivelul apei scade mult, ruinele mănăstirii ies la suprafață. Dacă inițial erau mai accesibile, din cauza schimbării cursului apei, ruinele au ajuns acum să fie undeva în mijlocul albiei.

„Pe malul drept a fost descoperită mănăstirea cu turnul şi zidurile groase de doi metri, după care totul a fost lăsat în plata Domnului. Mănăstirea era bizantină, religie în care voievodul Ahtum s-a creștinat”, spune Camelia Chifor.  

Vorbăreaţa Legenda Maior

Un pasaj din legenda cea mare a Sfântului Gerard transmite o frântură de informaţie despre importanţa acordată cailor în societatea medievală. Când este înşirată averea lui Ahtum, pe primul loc sunt amintite cele mai de preţ animale: „Avea o mulţime nenumărată de cai neîmblânziţi, în afara celora pe care-i aveau herghelegiii săi în grajduri să-i îngrijească…” Abia apoi sunt pomenite turmele, moşiile şi curţile stăpânite de Ahtum.

Menţiuni legate de preţul cailor provin chiar din secolul al XII-lea. Legea lui Coloman Cărturarul (OSzKK, Cod.lat.407) stabilea preţul unui cal de luptă la 15 pensa, echivalentul a 66 de grame de aur pur. În secolul al XIII-lea, un cal de zi cu zi valora între 20 şi 57 de grame de aur. Tocmai pentru că reprezentau un bun valoros, în actele cu caracter juridic (testamente, împăţiri de bunuri, plăngeri etc.) numărul cailor este consemnat întotdeauna cu exactitate.

„Sancti Gerardi Sagredo... vita”, tipărită la Veneţia în anul 1597 (Biblioteca universitaria Padova, PD0158) lucrarea lui Arnold Wion, un călugăr benedictin din Flandra şi Codex Sagredo (Biblioteca “Angelo Mai”, MA 477), pagina de gardă, cu blazonul fictiv al Sfântului Gerard (stemele unite ale familiei Sagredo şi Regatul Ungar).

„Din 1990 până astăzi, Mureşul a continuat «să roadă” malul abrupt. Astăzi, mănăstirea se află în mijlocul Mureşului, sub ape”, spune Dacian Don.