Mai multe icoane care au lăcrimat vor fi expuse la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este vorba despre mai multe icoane FOTO arhivă Adevărul

Galeria Delta din Arad va fi gazda în perioada 17 - 26 mai  2013 a expoziţiei „Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei”.

Evenimentul este organizat de către  Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad, în colaborare cu numeroase instituţii deţinătoare de patrimoniu religios, o contribuţie importantă revenind, de această dată Muzeului Etnografic al Transilvaniei-Cluj Napoca, Mănăstirii Nicula, Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia şi Complexului Muzeal Arad. 

Dedicată icoanelor făcătoare de minuni, care au lăcrimat în Transilvania pe parcursul secolului al XVIII-lea, expoziţia aduce în faţa arădenilor icoane pe lemn şi sticlă de o frumuseţe uluitoare, toate înfăţişând-o pe Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus, prapori şi un ceaslov.

Expoziţia impresionează prin ideea fundamentală aleasă şi cuprinde 37 de icoane pe aceeaşi temă, de la cele mai vechi şi până la cele mai noi reprezentări după icoane originale care au lăcrimat, doi prapuri de la Nicula, care datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, un ceaslov.  Expoziţia „Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei” - icoane făcătoare de minuni care au plâns a fost concepută la Alba Iulia, fiind apoi itinerată la Târgu-Mureş, Sibiu şi Cluj.

„Personal nu cred că există în lume o altă forţă care să imprime culturii proprietăţi de însănătoşire a societăţii mai mare ca cea a Bisericii. Pentru că sălaşul Bisericii este sufletul,  acesta nu-şi poate găsi în altă parte sprijinul şi călăuza, decât în preceptele ei. Prin faptul că Biserica salvează sufletul, ea salvează totodată şi cultura. Restituindu-i locul său raţiunii luminată de credinţă şi recunoscându-l pe Hristos drept cheia de boltă a vieţii omului, dialogul culturii cu credinţa va şti să întărească identitatea creştină, ajutând persoanele şi comunităţile noastre să-şi regăsească raţiunea de a fi în Hristos”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Teofan Mada, directorul festivalului a declarat:

„Festivalul Filocalia promovează tema frumosului care este definitorie pentru a înţelege arta în general. Iisus Hristos a introdus în istoria omenirii toată bogăţia evanghelică a adevărului şi binelui şi împreună cu ea a dat la iveală şi o nouă dimensiune a frumosului: mesajul evanghelic este supraplin în acest sens. Frumuseţea este într-un anumit sens expresia vizibilă a binelui, aşa cum binele este condiţia metafizică a frumuseţii. Într-adevăr, Biserica are nevoie de artă, deoarece ea trebuie sa facă prezentă fascinanta lume a duhului, a invizibilului lui Dumnezeu şi deoarece frumuseţea artistică, reflectare în miniatură a Duhului lui Dumnezeu, este un semn al tainei prezenţei şi Întrupării, o invitaţie la a căuta chipul lui Dumnezeu, care s-a făcut vizibil în Iisus Hristos. Frumuseţea de care au nevoie generaţiile de azi şi de mâine este  chemată să fie de aşa natură încât să trezească în ele uimire. O asemenea frumuseţe divină va salva lumea”.


La rândul său, Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean, a subliniat  importanţa festivalului de artă sacră „Filocalia”.

„Evenimentul promovează valenţele ethosului ortodox reflectate în icoană, imnografie, muzică şi poezie religioasă. El îşi propune conceperea, planificarea, susţinerea şi realizarea unui program artistic complex şi cuprinzător spiritual”.

Mai puteţi citi: Expoziţie de icoane, la Atrium Mall Arad

De Paşte, expoziţie de icoane pe sticlă la Slatina

Mai multe pentru tine:
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Polonia cere NATO mai multă protecţie aeriană, după o incursiune cu drone ruseşti. Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte de urgenţă
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Primii pași spre reconciliere! Cum a decurs întâlnirea istorică de 55 de minute dintre Prințul Harry și Regele Charles, tatăl lui