Judecătoarea aflată în detenţie pentru luare de mită, trimisă în judecată în alt dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Floriţa Boloş FOTO arhivă Adevărul

Floriţă Boloş, judecătoarea din Arad condamnată, la patru ani de închisoare, pentru că a luat mită pentru pronunţarea unor sentinţe favorabile a fost trimisă în judecată de către procurorii DNA într-un alt caz, în care este acuzată de mai multe infracţiuni, între care abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

Floriţă Boloş şi-ar fi împroprietărit abuziv cu terenuri mai multe cunoştinţe. Aceasta se află în prezent în detenţie.

Judecătoarea este acuzată, de această dată, de opt fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice, opt fapte de fals intelectual, două fapte de fals material în înscrisuri oficiale şi de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar mai este judecat un bărbat, Petre Georgiu, acuzat de săvârşirea a 12 infracţiuni de uz de fals. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2010-2012, inculpata Boloş Floriţă, în calitate de magistrat judecător la Judecătoria Ineu, prin încălcarea şi ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce priveşte competenţa teritorială şi fără să existe dovada plăţii taxelor judiciare de timbru şi timbru judiciar mobil, a pronunţat un număr de opt hotărâri judecătoreşti, prin care în mod abuziv s-a transferat în patrimoniul reclamanţilor din cauzele civile respective dreptul de proprietate asupra a 329 parcele de teren (respectiv 468,6829 ha), care au făcut obiectul judecăţii.

De asemenea, soluţiile din cauzele civile au fost pronunţate de inculpată în absenţa persoanelor care în mod real trebuiau să aibă calitatea de părţi şi a probelor necesare adoptării unor soluţii juste, pronunţând astfel hotărâri contrare legii prin care anumite persoane din cercul său de cunoştinţe/sau indicaţi de aceştia, au dobândit dreptul de proprietate de care în alte împrejurări nu ar fi beneficiat.

Aceste aspecte ar fi trebuit să conducă (pe cale de excepţie) la anularea acţiunilor (pentru netimbrare) şi la declinarea cauzelor la instanţa competentă teritorial, respectiv Judecătoria Chişineu – Criş.

Unul dintre beneficiarii acestor drepturi de proprietate este şi inculpatul Georgiu Petre (12 parcele), care în luna aprilie/mai 2012, a şi depus sentinţele respective pentru întreprinderea formalităţilor de intabulare.
Concret, inculpata Boloş Floriţă a reţinut în cuprinsul sentinţelor în mod nereal faptul că acţiunile sunt timbrate legal, că pârâţii şi reclamanţii din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă şi că pârâţii au avut în patrimoniul acestora la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menţionate în acestea şi în cererile de chemare în judecată.

Mai mult, înaintea pronunţării hotărârilor judecătoreşti, se înregistrau cereri în numele părţilor privind renunţarea la calea de atac (acestea fiind întocmite de persoane din anturajul magistratului judecător). După pronunţarea hotărârilor judecătoreşti, pentru ca acestea să rămână definitive şi irevocabile, se constata în mod nereal că părţile au renunţat la căile de atac.

Astfel, se înlătura orice posibilitate ca o instanţă superioară să cenzureze hotărârile în condiţiile în care nu erau citate ca părţi şi persoanele care erau titularii reali ai dreptului de proprietate asupra parcelor de teren, care făceau obiectul judecăţii menţionaţi în titlurile de proprietate.

Prin această conduită s-a cauzat un prejudiciu total de 41.089,03 lei, primăriilor pe raza cărora se aflau terenurile respective, prin faptul că nu s-au încasat la bugetele locale sumele corespunzătoare taxelor aferente, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit suplimentar pentru persoanele beneficiare ale drepturilor de proprietate constituite din dobândirea injustă a acestora”. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Timişoara.

Floriţa Boloş este judecată în al doilea dosar de corupţie. În 5 iulie 2013, procurorii au dispus trimiterea în judecată a magistratului de la Ineu după ce a primit mită.

Vă mai recomandăm: Floriţă Boloş, judecătoarea care a retrocedat un sat întreg – trimisă patru ani după gratii

Judecătoarea Floriţa Boloş, arestată pentru luare de mită, a fost suspendată din funcţie de secţia de judecători a CSM

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor