Invenția care securizează transportul de marfă, prezentată de un român la Salonul de la Geneva

0
Publicat:

Juriul internațional de la Salonul Mondial de Invenții de la Geneva (26-30 aprilie 2023) a început verificarea invențiilor arădene care sunt expuse în cadrul standului susținut de Consiliul Județean Arad.

Așa arată invenția FOTO CJA Arad

O invenție arădeană prezentată la Salonul Mondial de Invenții de la Geneva (26-30 aprilie 2023) securizează transportul de marfă. Este vorba despre invenția profesorului Eugen Bușa - „Procedeu și instalație pentru neutralizarea acumulărilor de gaze periculoase și stingerea incendiilor în compartimentul de încărcare al unui vehicul de transport de mărfuri”.

Invenția este menită să crească eficiența și siguranța activității generale de transport, în condiții de maximă securitate și siguranță. Ea poate fi extinsă în scopul îmbunătățirii condițiilor de transport și la transportul feroviar, aerian, naval.

Invenția se referă la o instalație alcătuită dintr-un punct de control și o comandă centrală computerizată la bordul autovehiculului cu supraveghere continuă, prin  care conducătorul auto monitorizează cu ajutorul elementelor electronice (senzori de detectare a gazelor, senzorii cu infraroșu, camerele video) incinta compartimentului de încărcare.

Instalația este dotată cu un rezervor cu substanțe neutralizante sau de stingere care vor putea fi pulverizate în interiorul compartimentului de încărcare al autovehiculului, selectiv și sub control computerizat. Lichidul rezultat din activitatea de stingere a incendiului sau din activitatea de neutralizare a substanțelor potențial nocive este preluat de un sistem de colectare care va fi curățat si neutralizat ulterior, putând fi reutilizat cu costuri minime.

Problema tehnică pe care o rezolvă invenția constă în asigurarea instalațiilor de neutralizare a acumulărilor de substanțe periculoase și de stingere a incendiilor din compartimentul de încărcare al unui autovehicul de transport, complet automatizată și transportul în siguranță a substanțelor încărcate la furnizor, asigurând protecție împotriva scurgerii substanțelor la transportul mărfurilor.

Peste 2.200 de firme de logistică în județ 

Prin procedeul și invenția brevetată se obțin următoarele avantaje: siguranță ridicată la transportul mărfurilor generale și periculoase, reducerea accidentelor și incidentelor  care pot apare la transportul mărfurilor și evitarea pierderilor de vieți omenești, controlul continuu al compartimentului de încărcarela transportul mărfurilor, flexibilitate ridicată și eficiență economică importantă.

Am inițiat discuții cu transportatori arădeni, să vedem în ce măsură există interes din partea lor pentru această invenție. Aradul are peste 2200 de firme de logistică, este unul dintre cele mai puternice centre logistice din România, și am încredere că investitorii din acest domeniu vor fi interesați de soluții de securizare a afacerii lor”, a precizat Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Arădenii care participă la Geneva FOTO CJA
Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO