În ce loc din România se află Casa Ceaiului. A fost construită în secolul al XIX-lea și are legături cu regalitatea

0
Publicat:

Turiștii care trec prin județul Arad au ocazia să viziteze Casa Ceaiului. Aceasta se găsește la intrarea pe Domeniul Regal Săvârșin și a fost construită în secolul al XIX-lea.

Casa Ceaiului de la Castelul Săvârșin FOTO Casa Regală a României

Este cea mai mare clădire din ansamblul numit „Satul Regal”, având 300 de metri pătrați. Lucrările de restaurare a Casei Ceaiului au început la 5 iulie 2021 și s-au încheiat la 1 mai 2022, când clădirea a fost inaugurată de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de Alteța Sa Regală Principele Radu.

Casa Ceaiului a fost creată pentru a întregi ospitalitatea oferită vizitatorilor domeniului. Ei vor putea servi cafea, ceai, răcoritoare, gustări și prăjituri. Sala Ceaiului va fi, totodată, un spațiu cultural și educațional, găzduind expoziții, lecții deschise, reuniuni și evenimente publice.

Proiectul de restaurare a fost condus de arhitectul Tudor Emilian Cordoș, de la Alba Iulia, și susținut de Fundația Colecția Regală, căreia Majestatea Sa Custodele Coroanei i-a încredințat spre folosire clădirea.

„O parte a clădirii este consacrată unei ample bucătării pentru ceainărie și unor spații pentru personal. Lucrările de restaurare au fost realizate de o companie locală de meșteri constructori, cu sediul în satul Ilteu, din vecinătatea Săvârșinului, conduși de maistrul Cătălin Dascălu. Toate materialele originale care au putut fi recuperate au fost refolosite: bârne vechi de stejar, țigle manufacturate în Imperiul Austro-Ungar, podele de ceramică și de piatră, cărămizi”, spun reprezentanții Casei Regale.

În a doua jumătate a anului 2022, a fost creat un parteneriat între Fundația Colecția Regală și Vechiul Cazinou Arad. Acesta constă în dotarea, deschiderea la public, administrarea și operarea zi de zi a Casei Ceaiului, pentru a întregi ospitalitatea oferită vizitatorilor ce vor trece pragul domeniului în lunile de primăvară, vară și toamnă. Decorațiunea interioară a Casei Ceaiului a fost creată de Alexandra Avram, iar realizarea ei s-a încheiat la mijlocul lunii aprilie 2023. Odată cu deschiderea la public a Satului Regal și a parcul în ziua de 29 aprilie, Casa Ceaiului va sta la dispoziția publicului în fiecare săptămână în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Vor fi și prăjituri

Din punctul de vedere al turismului în zonă, funcționarea Casei Ceaiului este importantă. Toată lumea care trece pragul domeniului va dori să aibă o gustare, o prăjitură, o cafea sau un ceai. Mai mult decât atât, gustările oferite în ceainărie vor fi produse de laboratoare și brutării locale și toate vor respecta rețete tradiționale și vor folosi ingrediente bio.

Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai și Magazinul de Suveniruri pot fi vizitate în fiecare săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 9.00 și 18.00.

Parcul Regal poate fi vizitat în aceleași zile, dar numai cu înscriere prealabilă, la telefon: 0770 562 822, precum și pe e-mail: contact@savarsinregal.ro/ .Vizitarea parcului se face numai în prezența unui ghid.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte