FOTO Staţiunea Moneasa, luată cu asalt la final de sezon estival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiunea MOneasa, la sfârşit de august

Staţiunea Moneasa este şi acum, la finalul sezonului estival, asaltată de turişti. Deşi vremurile în care Parada Clătitelor, Zilele Staţiunii şi Parada Portului Popular umpleau Moneasa par departe, arădenii şi numai preferă să petreacă sfârşiturile de săptămână la staţiunea de la poalele Munţiulor Codru-Moma.

La finele acestei săptămâni hotelurile şi pensiunile au fost asaltate de turişti, unii veniţi de la sute de kilometri depărtare, din Iaşi, Vaslui, Ilfov, dar şi din judeţele învecinate Aradului: Bihor şi Hunedoara.

Comercianţii ambulanţi stau pe aleea principală a staţiunii, deşi sunt mai puţin numeroşi decât în weekend-urile în care Moneasa era practic sufocată de turişti.

Restaurantele nu duc lipsă de clienţi, deşi specialităţile din peşte, pe care le găseşti la mai toate localurile, te fac să bagi adânc mâna în buzunar.

Deşi vara este pe sfârşite, vacanţa şcolară la fel, arădenii au preferat aerul curat de munte de la Moneasa.

Statiunea Moneasa sau „Perla Muntilor Apuseni” se află la o distanţă de 110 km de Arad. Este renumită datorita apelor termominerale de aici cunoscute încă de pe vremea romanilor, care au avut aici terme. Apele, cu o temperatura de 25 – 32 de grade sunt: bicarbonatate, calcice, magnezice, sodice şi au proprietăţi curative.

Din Moneasa se pot parcurge o serie de trasee turistice catre: Peştera Liliecilor (aflata la distanţa de o oră de mers pe jos), Izvorul Piatra cu Lapte (20 minute) Grota Ursilor (10 minute), Cuptorul de Fier (10 minute), Cariera de Marmură (45 de minute), Rezervatia de nuferi, Stânca Laptelui, Tinoasa, Varful Izoi, Platoul Carstic, Cetatea Deznei.

Toate aceste trasee se pot parcurge alături de ghidul turistic din staţiune. 

Vă mai recomandăm: FOTO Cum arăta staţiunea Moneasa în urmă cu 47 de ani

Aflată la o distanţă de 110 km de Arad, staţiunea Moneasa a fost mereu vizitată de către arădeni. Foarte mulţi preferau pe vremea lui Ceauşecu să îşi petreacă acolo concediul. Supranumită „Perla Munţilor Apuseni” şi numită în limba maghiara Menyháza, adică „Oraşul Paradisului”, Moneasa este situată într-o mică depresiune, la poalele munţilor Codru-Moma, la altitudinea de 280 metri.

FOTO Lacul cu nuferi din Moneasa, atracţia turiştilor

Cea mai frumosă campanie „Adevărul“ - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“ continuă cu staţiunea Moneasa, un loc plin cu peisaje de poveste.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne