FOTO Seară interculturală iordaniană, la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de tineri voluntari din Iordania a pregătit, în urmă cu câteva zile, o seară de excepţie, prilej cu care a realizat o prezentare a ţării din care aceştia provin.

Tinerii iordanieni, folosindu-se de imagini sugestive, le-au expus arădenilor şi nu numai istoria ţării lor, evoluţia, tradiţiile, şi – pentru că acţiunea s-a desfăşurat într-un local arădean – au oferit inclusiv produse culinare specific iordaniene, degustate cu mult interes de public.

Acţiunea s-a derulat în cadrul proiectului GAIA, finanţat prin Programul Tineret în Acţiune – Serviciul European de Voluntariat, în cadrul unui parteneriat internaţional compus din următoarele organizaţii: Youth Network for Development and Innovation din Iordania, Canakkale Koza Genclik Dernegi din Turcia şi Asociaţia Culturală Ingalicia din Spania.

Proiectul este coordonat de Asociaţia Clubul Tinerilor Arădeni DELTA – Filiala Timiş.
Proiectul GAIA îşi propune să dezvolte competenţele cheie pentru 8 voluntari, în scopul unui acces mai facil la un loc de muncă şi al îmbunătăţirii abilităţilor de carieră profesională. Timp de 10 luni, 8 tineri străini vor efectua activităţi de voluntariat cu copiii defavorizaţi, prin metode educaţiei non-formale, cum ar fi: utilizarea materialelor reciclabile, ateliere de trash-art pentru ridicarea de statui urbane decorative etc.

Voluntarii vor avea ocazia să interacţioneze şi să colaboreze cu comunitatea locală şi cu asociaţiile de proprietari, în scopul de a îmbunătăţi mediul urban şi spaţiile publice. Eforturile lor vor contribui la dezvoltarea urbană şi la stabilirea de bune practici pentru comunitatea locală. Puterea exemplului lor va oferi un mare impact a activităţilor proiectului în cadrul comunităţilor în care se vor desfăşura. Totodată, voluntarii vor avea posibilitatea de a-şi dezvolta competenţe interculturale.

Obiectivele asumate de promotorii proiectului Gaia sunt: dezvoltarea de competenţe cheie transferabile în cariera profesională pentru 8 voluntari din Turcia, Iordania şi Spania găzduiţi în comunitatea locală din Arad pe parcursul a 10 luni, precum şi stimularea a 30 de tineri voluntari (internaţionali şi locali) în ceea ce priveşte lucrul pentru cauze comunitare în echipe internaţionale cu scopul dobândirii de competenţe interculturale pe parcursul a 10 luni.

Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.
 

Vă mai recomandăm: FOTO Seară italiană la Arad. Studenţii din Peninsulă şi-au prezentat obiceiurile

Un maestru veneţian va conduce o seară sub semnul operei italiene

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile