FOTO Peste o mie de persoane au participat la deschiderea sezonului estival de la Băile Termale din Gai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de persoane au participat, sâmbătă, la deschiderea sezonului estival de la Băile Termale din Gai. A fost o zi plină de soare şi de voie bună.

Evenimentul a fost organizat de către reprezentanţii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad (CARP). Nu a lipsit mâncarea gătită la ceaun (fasole cu ciolan), dar nici spectacolul susţinut de către interpreţi şi dansatori.

„Dacă ne uităm în jurul nostru vedem că lumea ne caută. Apa termală este foarte bună, este o mană cerească pentru cei care suferă de afecţiuni reumatice. În acest an am pregătit cele trei bazine, pe care le avem unul în interior, două în exterior şi 20 de vane. Biletele de tratament sunt mai puţine la ora actuală şi cei care se deplasează mai greu preferă să vină aici la tratament”, declară Lidia Dan, preşedinta CARP Arad.

Cei mai norocoşi participanţi la evenimentul de sâmbătă au avut parte şi de cadouri, deoarece a fost organizată o tombolă. Băile Termale din Gai, aflate pe strada Mesteru Manole sunt cunoscute şi sub denumirea de „Bidi” şi se întind pe o suprafaţă de 20.000 mp. Oamenii spun ca aleg aceste bai, deoarece apa are calităţi identice cu cea de la Felix.

„Peste 65.000 de persoane vin anual la bai. Oferim multe servicii, avem saună, masaj, manichiură, pedichiura, vane individuale, cabinete medicale şi de fizioterapie”, mai afirmă Lidia Dan.

Începând dea anul trecut funcţionează şi salonul de Kinetoterapie din cadrul cabinetului de Fizioterapie. Membrii CARP vor plăti anul acesta 3 lei pe zi pentru intrarea la bai, iar celelalte persoane 8 lei. În incinta Băilor Termale  există şi o terasă amenajată unde se găsesc răcoritoare, îngheţată şi langoş. Ea a fost luată cu aslat chiar din prima zi a sezonului estival. 

Mai puteţi citi: GALERIE FOTO Noul sezon estival aduce modificări la ştrandul Neptun 

Piatra Neamţ: S-a dat startul sezonului estival în ştrand

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani