FOTO Obiceiurile arădenilor de a merge la  „Bidi” dăinuie de pe vremea lui Ceauşescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băile Termale din Gai

Băile Termale din Gai cunoscute şi sub denumirea de „Bidi” sunt luate cu asalt zilnic, de către sute de persoane.

Oamenii spun că preferă această zonă de agrement pentru apa termală, dar şi pentru faptul că este mai multă linişte decât în alte locuri. „Îmi place mult să vin aici, deoarece avem de unde alege.

Sunt două bazine exterioare cu apă termală si unul interior. Dacă vrem să stăm la plajă bine, dacă nu avem destulă umbră unde să ne odihnim. Vin aici de pe vremea lui Ceauşescu. M-am obişnuit cu zona. Cunosc şi foarte multă lume”, spune Viorica Fodor.

Oamenii susţin că aleg aceste băi, deoarece apa are calităţi identice cu cea de la Felix. Cert este că face bine persoanelor cu afecţiuni reumatice. De la înfiinţare, ştrandul a fost dat în folosinţă Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad (CARP) care în ultimii ani a investit sume importante de bani în crearea unor baze de tratament.

Preşedintele CARP Arad, Lidia Dan, spune că anual la băi merg peste 65.000 de persoane. „Oferim multe servicii, avem saună, masaj, manichiură, pedichiură, vane individuale, cabinete medicale şi de fizioterapie”, afirmă Lidia Dan. În cadrul băilor membrii Casei beneficiază de reduceri atât la accesul în ştrand cât şi la diferite servicii din cadrul incintei. De anul trecut s-a înfiinţat şi salonul de kinetoterapie din cadrul cabinetului de fizioterapie.

„Kinetoterapia este gimnastica medicală care reface practic muşchiul pierdut în timpul anilor. Vin la noi şi tineri şi pensionari. Începem programul la ora 9.00 şi terminăm la 16.00. În tot acest timp zeci de persoane vin zilnic la recuperare. Avem şi tineri şi persoane de vârsta a treia”, spune Iosif Eugen Ketta, asistent medical kinetoterapie.

În timp ce unii aleg salonul de klinetoterapie, alţii au recomandată fizioterapia, unde printre altele sunt aparate de electroterapie (curenţi de joasă şi medie frecvenţă), aparate de magnetoterapie, aparat de terapie cu ultrasunet, aparat de terapie cu unde scurte, parafină, aparat de masaj limfatic. De toate acestea se ocupă Laura, asistenta din cadrul cabinetului de Fizioterapie.

Preţurile de intrare la Băile Termale din Gai

Pentru membrii CARP, tariful este de 3 lei, la ştrand, iar la vană de 5 lei. Cei care nu sunt membri ai CARP  plătesc 6 lei intrarea la bazine şi 9 lei la vană. Pentru copii preţul de intrare la băi este de 3 lei. Pentru membrii CARP abonamentul este de 50 de lei, iar pentru ceilalţi de 75 de lei. 

Cei care doresc hidromasaj vor trebui să plătească 10 lei, la fel şi pentru masaj. Preţurile la cabinetul de fizioterapie diferă în funcţie de procedură. De exemplu, aplicaţia cu parafină costă 10 lei pe şedinţă. 

Vă mai recomandăm: Turneu de volei de plajă, la Băile Termale din Gai

O treime din apele termale din ţară se află în judeţul Satu Mare, dar sunt slab exploatate. Din 20 de surse de apă termală, sunt utilizate abia şase

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”