Folkul revine în actualitate sub cer liber la castelul lui Mocioni din Bulci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub auspiciile crizei, folkiştii din ţară se întrunesc ca de obicei la Bulci, la festivalul dedicat lor. Şi în acest an, castelul Mocioni de la Bulci este casa folkiştilor care se vor reuni sub cerul liber cu corturile. Ediţia din acest an îi va aduce în faţa cunoscuţilor genului pe Trupa Maris, Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Didina Curea, George Popovici, Daniel Julean & Nelu Pitic, Cristi Bordaş.

După primele două ediţii care au avut succes, beneficiind de prezenţa unor nume sonore şi de participarea a peste 600 de iubitori ai genului, manifestarea a fost introdusă în calendarul activităţilor culturale judeţene.

„Invitaţia lansată atât la prima ediţie cât şi la a doua a rămas vala¬bilă şi la acest festival sunt aşteptaţi toţi cei care iubesc folkul, toate trupele care cântă folk, fără nici un fel de discriminare. Festivalul se va ţine în vecinătatea Castelului Mocioni, un obiectiv turistic extrem de cunoscut şi de apreciat“, a spus comunei Bata, Ion Micurescu.

Accesul în perimetrul unde va avea loc festivalul este gratuit, spectacolul începând în jurul orei 19. Cât priveşte cazarea, se poate face fie în pensiunile agroturistice din zonă, fie asigurată prim mijloace personale prin instalarea de corturi, aşa cum s-a întâmplat şi la ediţia precedentă.

Ediţia din acest an îi va aduce în faţa cunoscuţilor genului pe Trupa Maris, Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Didina Curea, George Popovici, Daniel Julean & Nelu Pitic, Cristi Bordaş.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate