Filmul „Breaking News“ a ajuns la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul a putut fi văzut la Arad FOTO Adevărul

Filmul „Breaking News“ a ajuns, marţi seara, în Arad, însă pe marile ecrane din România va apărea din data de 29 septembrie.

Înainte de premieră, echipa filmului a plecat într-o caravană prin ţară. „Breaking News“ a ajuns la Arad însoţit de regizoarea Iulia Rugină, scenarista Oana Răsuceanu şi actriţa Voica Oltean.

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viaţa acestuia.

Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orăşel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viaţa colegului său, prin ochii celor care i-au supravieţuit. Ce alegi să redai din viaţa unui om? Cum îşi vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ţi face meseria?

„A fost primul film la care nu am ieşit din sală. De obicei ziceam că mă duc la toaletă şi nu mai intram. Nu suportam să mă văd. La Breaking News am stat până la final.”, povesteşte Andi Vasluianu.

„Povestea nu este atât de mult despre jurnalism cât despre ce se întâmplă într-un om când trăieşte un accident de genul ăsta.”, spune actorul, care a apărut în mintea scenaristelor abia la ultimele rescrieri ale acenariului la care au lucrat mai bine de 10 ani. „Sună aşa romantic şi frumos: cum ai stat 10 ani alături de scenariul ăsta, dar n-a fost tot timpul o iubire între mine şi scenariul ăsta, au fost momente în care m-a chinuit destul de tare. Dar odată ce am găsit varianta asta, ultima, lucrurile au luat-o într-o direcţie clară.”, povesteşte Iulia într-un interviu pentru AARC. “Am simţit că povestea s-a maturizat odată cu noi, am crescut împreună.”, mai spune Iulia.

Autoarele scenariului, rescris de-a lungul timpului, sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu şi Voica Oltean, aceasta din urmă recompensată pentru primul ei rol cu Menţiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.

Filmul este o coproducţie Hai-Hui Entertainment, în co-producţie cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu şi Bogdan Crăciun.

Breaking News este distribuit în România de Transilvania Film, din 29 septembrie. El va intra în cinematografe din Bucureşti, Cluj Napoca, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare, Bistriţa, Arad. Timişoara, Lugoj, Deva, Craiova, Târgu Jiu, Braşov, Piteşti, Ploieşti. Buzău, Botoşani, Suceava, Gura Humorului, Iaşi, Piatra Neamţ, Oneşti, Vaslui, Bârlad, Focşani, Adjud, Mărăşeşti, Odobeşti, Brăila, Slobozia, Constanţa.

Vă mai recomandăm: „Breaking News“, filmul Iuliei Rugină, premiat la Festivalul de la Karlovy Vary, ajunge în cinematografele româneşti VIDEO

„Breaking News”: La numai 17 ani, Voica Oltean primeşte Menţiunea Specială a Juriului la Karlovy Vary

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort