Festivalul internaţional de artă sacră „Filocalia” continuă. Ziua de astăzi este dedicată minunilor icoanelor Maicii Domnului din Muntele Athos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii pot admira icoanele

Ziua a treia a Festivalului  Filocalia este dedicată minunilor icoanelor Maicii Domnului din Muntele Athos, având ca invitat o persoană aparte, călugărul Alexandru Mihail Niţă.

„Sfântul Munte Athos este un spatiu al sfinţeniei şi istoriei iubirii lui Dumnezeu cu oamenii. Athosul reînnoit prin prezenţa figurilor sfinte, de o mie de ani, păstrează vie nu numai Tradiţia ascetică care izvorăşte din Evanghelie, ci şi ipostaza sa istorică, culturală şi juridică. Athosul se transformă în Sfântul Munte prin taina schimbării la faţă a omului. Peninsula aghioritică, ce formează particularitatea distinctă a Macedoniei şi caracterul aparte al spiritualităţii ortodoxe, se numeşte şi «Grădina Preasfântei Fecioare Maria», unde se venerează în mod distinct Născătoarea de Dumnezeu”, spune călugărul Alexandru Mihail Niţă.

Principalele icoane făcătoare de minui ale Sfântului Munte sunt următoarele: Icoanele Maicii Domnului de la Mănăstirile Marea Lavră, de la Vatoped, de la Iviron, de la Biserica Protaton, Kareias, de la Hilandar, de la Dionisiu, de la Kutlumus, de la Pantocrator, de la Zografu, de la Dochiariu, de la Filoteu, de la Sântul Pavel, de la Xenofont, de la Grigoriu, de la Costamonitu, de la Schitul român Sfântul Ioan Botezătorul etc. Prezentarea va fi mai deosebită, întrucât călugărul Alexandru (muzician şi scriitor) a trăit mulţi ani în Athos, fiind martor la numeroase minuni ale icoanelor athonite. Prezentarea şi conferinţa despre icoanele făcătoare de minuni ale Sfântului Munte Athos se va face duminică, 19 mai, ora 19, la Filarmonica de Stat, Arad.

Luni, 20 mai                                           

În ziua a patra a Festivalui Filocalia, arta sacră din Rusia veche vine să ne aducă multă bucurie în suflete prin pictura cu lumină a lui Dionisie cel înţelept, reflectată de creaţia artistului Yuri Holdin, prezentată prin proiecţia unui film documentar. Sfârşitul secolului al XV-lea e dominat de către marele iconograf Dionisie cel înţelept. Frescele încă împodobesc Catedrala Naşterii Maicii Domnului din mănăstirea Sfântul Ferapont, situată la aproximativ 570 Km la nord de Moscova. Importantul autor şi regizor Yuri Holdin, un artist autentic al picturii cu lumină şi un editor important, a dat un nou sens fotografiei ca mijloc de a traduce spaţiul spiritual şi arhitectural al artei religioase. Interpretarea lui Holdin este cea a unui om conectat intim cu marele Dionisie şi cu viziunea sa despre lume.

El transmite prezentului în mod adecvat timpul lui, pentru că el simte urgenţa remarcabilă a frescelor pentru noi. Pentru cei care nu au fost niciodată la mănăstirea Sfântul Ferapont, aceste fresce fotografice ar putea demonstra că epocile doar se oglindesc, şi trebuie să spun că frescele lui Holdin pot oferi o imagine deplină şi nedistorsionată. Comparând căutarea sa spirituală şi creatoare cu cea a celebrilor săi predecesori, Teofan Grecul şi Sfântul Andrei Rubliov, putem vedea frescele din mănăstirea Sfântul Ferapont ca fiind zenitul atât al vieţii lui Dionisie cât şi – ceea ce este mult mai important – al întregii dezvoltări a gândirii religioase ruseşti în secolele al XIV-lea şi al XV-lea.

Rusia a evoluat în teologie nu aşa mult prin cuvinte, cât prin imagini. Găsindu-şi propria sa cale prin intermediul unei teologii unice, pline de culoare, exprimarea experienţei rugăciunii prin artă a fost principalul scop pentru Teofan, Rubliov şi pentru mulţii lor contemporani, mai puţin cunoscuţi.

Cu toate acestea, Dionisie a fost cel care a fost apt să exprime măsura deplină a unirii omului cu Dumnezeu, sensul ultim al Întrupării. Nici înainte, nici după Dionisie, omul îndumnezeit şi lumea, transfiguraţi de lumina divină, nu au fost pictaţi cu atâta putere spirituală şi perfecţiune artistică. 

Despre toate aceste ne va vorbi Elena Dulgheru, luni seara, ora 19, la Sala Studio a Teatrului Clasic Ioan Slavici, Arad.

Mai puteţi citi: „Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei” au ajuns la Arad. Icoanele sunt ţinute sub pază strictă

UPDATE Arădenii pot vedea astăzi cele două icoane făcătoare de minuni de la Nicula

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!