Familia Regală nu vrea să mai plătească impozite şi taxe pentru domeniul din judeţul Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Domeniul de la Săvârşin are peste 19 hectare Foto arhivă Adevarul

Familia Regală a României a solicitat Primăriei Săvârşin, din judeţul Arad, să fie scutită de la plata impozitelor şi taxelor locale pentru domeniul pe care-l deţine în comuna arădeană.

Solicitarea Casei Regale a fost formulată de către fostul suveran al României, care este veteran de război şi ar avea acest drept.
Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, a declarat că este în curs de analizare cererea, depusă la începutul anului 2016.

Vodicean spune că fostul rege plătea cu regularitate 35.000 de lei pe an pentru domeniul de 19,5 hectare, care include castelul şi alte câteva imobile. Dacă se va constata că solicitarea se încadrează în prevederile legale, scutirile vor fi operate retroactiv începând cu data de 1 aprilie.

”În calitate de veteran de război, regele poate beneficia de astfel de scutiri. Cererea sa este în curs de analizare, pentru că am solicitat familiei regale informaţii suplimentare cu privire la utilitatea clădirilor, în condiţiile în care, potrivit noului cod fiscal, impozitul se plăteşte diferenţiat pentru clădirile rezidenţiale şi nerezidenţiale. Aici vorbim de Castelul Săvârşin şi alte şase-până la opt imobile de pe domeniul regal”, a precizat primarul.

Ioan Vodicean a mai spus că nu este nevoie de aprobarea Consiliului Local Săvârşin pentru această scutire, Primăria urmând doar să constate dacă se îndeplinesc condiţiile necesare pentru această scutire.
 

Vă mai recomandăm: FOTO VIDEO Pe urmele Regelui Mihai: castelul şi domeniul de la Săvârşin, din Arad, locuri pline de istorie

 Secretele castelului de la Săvârşin al Familiei Regale: a trecut prin incendii, a fost sanatoriu şi casă de oaspeţi

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două