Energie electrică la preţ redus pentru un spital din judeţul Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Ineu a fost inaugurat acum un an FOTO arhivă

Spitalul Orăşenesc Ineu a apelat la Bursa Română de Mărfuri, Terminalul Timişoara, în ceea ce priveşte achiziţionarea energiei electrice furnizate unităţii medicale.

Astfel, potrivit managerului spitalului, Monica Mang, la începutul acestei luni s-a reuşit achiziţionarea de energie electrică la preţul de 209,5 lei/MWh, faţă de 280 de lei/MWh, cât plătea unitatea medicală până acum.

Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, intenţionează să aplice modelul spitalului şi la Primărie, dar şi la alte instituţii ale administraţiei publice locale din oraş.

„Vom face şi noi acelaşi lucru, pentru a reduce cheltuielile administraţiei publice locale şi le recomand tuturor celor interesaţi să procedeze aşa. Vom extinde procedura şi la Primărie, dar şi la alte instituţii din oraş. Orice economie este binevenită, în condiţiile de criză cu care se confruntă administraţiile publice locale din România”, a declarat primarul Călin Abrudan.

Spitalul din Ineu va încheia un contract valabil pe 12 luni cu furnizorul de energie electrică, în valoare de 76505,12 lei, fără TVA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele