Doi dintre alpiniştii români plecaţi să cucerească Vârful Annapurna au fost scoşi din munţi cu elicopterul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alpiniştii români care au plecat la finele lunii martie într-o expediţie pe Vârful Annapurna au trecut prin momente grele. Doi dintre ei şi anume Zsolt Torok şi George Porancia au fost scoşi din perete, dintre Camp 2 – 5.700 m şi Camp 3 – 6.500 m, cu elicopterul.

Cea care a anunţat autorităţile pentru trimiterea elicopterului a fost soţia lui Zsolt.

„Duminică dimineaţa, a venit primul apel de la Zsolt, în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la comportamentul lui George. Apoi, după-masa în jurul orei 17 (ora României), ora 20 la ei, a sunat din nou şi mi-a zis că George se simte foarte rău, abia mai poate să facă doi paşi şi în continuare doreşte doar să urce. Zsolt m-a rugat să contactăm agenţia, compania de asigurări şi tot ce e nevoie, pentru a fi scoşi cu elicopterul de dimineaţă. La ora la care m-a sunat, ei erau încă în peretele de gheaţă, iar Zsolt a zis că revine cu un telefon peste câteva ore, urmând ca el să încerce să coboare cumva cu George până la locul de bivuac, unde aveau şi un depozit de echipament, între cele două tabere. Erau singuri pe acest traseu. Din păcate, Zsolt nu a mai reuşit să sune, însă noi cei de acasă, am reuşit să rezolvăm evacuarea lor şi aşteptăm totuşi un telefon de la ei. Nu am ştiut dacă au rămas fără baterie, dacă nu au semnal, sau dacă e problemă cu starea lor. Dimineaţă la ora 4 (ora României), spre bucuria noastră, a sunat Zsolt şi a zis că au reuşit să ajungă la locul de bivuac şi sunt ok. I-am dat detalii despre evacuare şi apoi au aşteptat să sosească elicopterul”, a scris Minerva Vincze, soţia lui Zsolt pe blog.

George a avut nevoie de ajutor, deoarece zilele trecute a fost lovit de o avalanşă de gheaţă în cap. El nu  purta casca la acel moment, iar din cauza extenuarii nu a reuşit să se traga la o parte din cale la timp.

George se simţea foarte rău şi de aceea a avut nevoie ajutor. În momentul de faţă, Zsolt este în tabara de bază, alături de Cristian Tzecu şi Cătălin Neacşu, iar George Porancia a fost dus direct în Kathmandu la spital, unde acum primeşte îngrijiri medicale şi este bine. Se pare că va rămâne acolo încă câteva zile.

Vă mai recomandăm: FOTO Vrea să cucerească cel mai greu vârf din lume: Annapurna din munţii Himalaya

Cei patru alpinişti care au plecat să cucerească muntele Annapurna din Himalaya vor ajunge miercuri în Tabăra de Bază de pe versantul nordic

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat