Cum mănânci halvaua ca să aibă efecte-minune pentru organism. Consumată greşit, devine devastatoare pentru corp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Halvaua a început să fie folosită de către români tot mai des, mai ales în perioadele de post. În comerţ, găsim mai ales două sortimente de halva: simplă sau cu adaos de migdale, de arahide, de fistic sau de cacao.

Nutriţioniştii spun că halvaua poate să fie înger şi demon pentru sănătate, totul depinde de cantitate şi de provenienţă.

„Este bine de ştiut că halvaua este un produs importat din Orient, mai exact din Istanbul. Este obţinută, în principal, din seminţe - din miezul-prăjit de floarea soarelui - zahăr, glucoză şi vanilină. Se recomandă a se consuma maxim 25-30 grame pe zi, deoarece dezavantajele sunt destule: 100 de grame de halva conţine 12-14 grame proteine; 42-47 grame glucide şi 35-39 grame lipide. Şi, cel mai grav, aproape 600 de kilocalorii la suta de grame. Aceste calorii pot fi arse alergând minim 8 kilometri într-o zi. Asta pentru a înţelege mai bine pericolele la care ne expunem. De altfel, halvaua poate căpăta valoare terapeutică prin adăugarea de seminţe de susan, de exemplu. Aceat produs devine un element tonic pentru sezonul rece, deoarece seminţele de susan conţin substanţe active (fibre, proteine), minerale (zinc fier, fosfor, calciu, potasiu) acizi graşi nesaturaţi (acid oleic), lecitină, acizi polinesaturaţi (omega 6)”, afirmă medicul nutriţionist Dan Merişca, din Arad.

Specialistul mai susţine că halvaua are, pe de altă parte, şi beneficii pentru sănătate: 

„Consumată raţional, are efecte depurative, antioxidante, tonice şi remineralizante. De altfel, un alt atuu îl are şi în tulburările de memorie, prin conţinutul crescut de lecitină. Până la urmă, foarte importantă e provenienţa produsului şi conţinutul în seminţe de susan, dar recomandarea de bază este şi rămâne consumul limitat de halva zilnic. Excesul se poate transforma într-o veritabilă bombă calorică. Dacă mănânci halva goală până la 30 grame pe zi, nu se depune, dar în combinaţie cu pâinea, tot se depune”, mai precizează Dan Merişca.

Când a fost inventată halvaua

Doctorul mai subliniază că halvaua este o reţetă turcească, din aceeaşi familie cu baclavaua.

„De fapt, halvaua e o adevarată tradiţie în Orient, o delicatese. Se face în casă ca şi o prăjitură, reţeta ei fiind ceva secret, iar la noi a apărut ca un refugiu din timpul comuniştilor, pentru că se făcea mult ulei şi din rezidu s-a făcut halvaua, mâncarea săracului. În Orient e un cult pentru acest produs. Reţeta ar fi veche de aproximativ 700-800 de ani, deşi sunt şi referinţe care plasează această mâncare acum 1.000 de ani. Important este cum se produce şi mai ales cantitatea consumată. Practic, se spune ca halvaua, sub diversele ei forme, a fost făcută de când s-a fabricat uleiul de seminţe, în special de floarea soarelui, îmbunătăţită dupa gust cu diverse alte seminţe, în special cele de susan. Se mai adaugă stafide”, încheie medicul arădean. 

Conform Wikipedia, termenul Halva provine din limba arabă (Halwa حلوى) şi este folosit pentru a descrie două tipuri de deserturi. Unul este pe bază de făină - acest tip de halva este uşor gelatinoasă şi este făcută din făină de cereale, de obicei griş. Ingredientele principale sunt uleiul, făina, zahărul. Al doilea tip de halva este pe bază de unt şi nuci. Această halva este sfărâmicioasă şi, de obicei, făcută din Tahini (pastă de susan) sau alte tipuri de unt de nucă, precum untul din seminţe de floarea-soarelui. Ingredientele principale sunt untul de nucă şi zahărul.

Halvaua poate fi, de asemenea, bazată pe numeroase alte ingrediente, inclusiv seminţe de floarea soarelui, nuci diverse, fasole, linte şi legume cum ar fi morcovi, bostani, cartofi şi dovleci.

Vă mai recomandăm:

„Trafic“ cu halva, înainte de Postul Paştelui

Din bucătăria Turciei: miel fraged şi halva tradiţională

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”