Cronici de la 1849. Crime comise de austrieci împotriva ungurilor, la Arad. Doi frați au fost aruncați în mormânt cât încă trăiau

Cronicile de la 1849 consemnează că la Arad, doi fraţi maghiari au fost ucişi cu sânge rece de austrieci, sub ochii a sute de persoane. Ei au fost aruncaţi în mormânt când încă mai trăiau, în şanţul de lângă Cetate.

Unul dintre ei s-a dat de bună voie pe mâna asasinilor, încercând să îl salveze pe celălalt. Este vorba despre fraţii Nagy, Bálint și Ákos, care şi-au trăit ultimele clipe în ziua de 23 august 1849.

Date despre această tragedie a strâns istoricul arădean dr. Andrei Ando, care nu lasă ca trecutul județului să piară. În ultimii ani, acesta a adunat informații pe care le publică în diferite cărți, până acum sunt 20 la număr. Ando este doctor în istorie al Universității din Oradea și doctor în Filologie al Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Așa aflăm că cel mai în vârstă dintre frați, Bálint, a fost ofițer într-un regiment de infanterie secuiesc înaintea izbucnirii revoluţiei, care lupta sub steag austriac. Bálint s-a alăturat revoluţionarilor şi a fost declarat dezertor şi trădător. Ákos, fratele său mai mic, s-a înrolat direct în armata revoluţionară, în primăvara anului 1848, și a fost avansat ofițer.

S-au întâlnit pe câmpul de luptă

Cei doi frați s-au întâlnit pe câmpul de luptă, unde au participat la ultimele asalturi împotriva garnizoanei austriece a Cetăţii Timişoara. Au fost luați prizonieri de austrieci, dar au reușit să scape. Au fugit la Arad, unde s-au înrolat ca voluntari în armata revoluţionară care încerca să reziste în faţa austriecilor. Odată cu capitularea armatei revoluţionare, fraţii Nagy au ajuns din nou prizonieri la austrieci.

Încarcerați în Cetatea Aradului

Conform procedurii, ofiţerii care au dezertat din armata austriacă (de fapt, nu dezertaseră, ci au întors armele) au fost încarceraţi în Cetatea Aradului. Printre ei, şi Bálint Nagy.

Fratele său Ákos, care nu luptase sub steag austriac, a ajuns în orașul Arad, unde aştepta să fie judecat. La fel ca mulţi alţii ca el, Ákos a rămas în libertate până la judecarea cauzei sale. Când a aflat că fratele său era deținut în Cetate, s-a decis să ajungă la el şi să încerce să evadeze împreună de la Arad.

Acest plan era facilitat şi de faptul că paza Cetăţii era mai degrabă formală, iar civilii aveau acces uşor în cetate şi contact cu deţinuţii. Aceștia se puteau plimba liberi în parcul Cetăţii.

Ákos a reuşit, aşadar, să intre fără probleme şi l-a convins pe Bálint să fugă împreună. Au profitat de aglomeraţie şi, cu paşi siguri, s-au îndreptat spre poarta exterioară a Cetăţii. Aici, însă, au fost opriţi de ofiţerul de serviciu, un grenadier din regimentul Deutschmeister care i-a întrebat, mai mult din rutină, cine sunt şi ce au făcut în unitatea militară.

Bálint a recunoscut că este deţinut şi că a vrut să plece. Ofițerul i-a reţinut pe cei doi şi a raportat imediat incidentul feldmareşalului Haynau. Acesta, aflând că fraţii Nagy au a doua tentativă de evadare a dispus să fie executaţi pe loc, pentru a da un exemplu în faţa celorlalţi deţinuţi care ar fi putut avea intenţii similare.

Gărzile au săpat mormântul celor doi fraţi chiar sub ochii acestora. Primul a fost executat Bálint, cu patru focuri de armă. Încă mai mişca atunci când l-au aruncat în mormânt. Fratele său a fost şi el împins în groapă fără să îşi fi dat încă ultima suflare.

La scenă, din ordinul feldmareşalului Haynau, au asistat sute de deţinuţi şi membri ai familiilor acestora, pentru „luare aminte“.

Condamnarea la moarte a fraţilor Nagy nu a fost publicată în Jurnalul Oficial, pentru că nu este atribuită Curţii Marţiale, ci a fost o decizie personală a comandantului Haynau.