Cei șapte arădeni, în frunte cu agentul Penitenciarului Arad, vor fi propuși pentru arestare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii din Sibiu au confirmat în această dimineață că cei șapte arădeni printre care și Sebastian Gheorghe Braiț, și-au petrecut noaptea în spatele gratiilor, urmând ca în cursul zilei de astăzi, aceștia să fie propuși în fața instanței pentru arestare preventivă. Ei sunt cercetați pentru distrugere.

Agentul principal al Penitenciarului Arad, Sebastian Gheorghe Braiț, a fost ridicat de mascați ieri și escortat alături de alți șase arădeni la Sibiu. Toți cei șapte sunt acuzați că ar fi incendiat în luna decembrie a anului trecut, cel mai cunoscut club din orașul Sibiu.

Incendiul a pornit în interiorul clubului, s-a extins la acoperiş şi ulterior la restaurantul Dobrun, aflat în apropiere.  Deși peste 100 de pompieri s-au luptat peste cinci ore ca să stingă focul, atât clubul cât și restaurantul au fost distruse aproape în totalitate.

Polițiștii și-au dat imediat seama că au de-a face cu un caz de incendiere, mai ales că în interiorul clubului s-au găsit mai multe obiecte suspecte. Mai mult decât atât,  un vecin le-a povestit oamenilor legii că a auzit trei tineri vorbind despre incendiu, lăudându-se că tocmai ei l-ar fi provocat.

Momentan, atât angajatul Penitenciarului Arad cât și ceilalți șase suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, în urma audierilor, procurorii urmând să decidă dacă îi vor propune pentru arestare.

O decizie așteaptă și conducerea Penitenciarelor pentru a lua măsurile care se impun în cazul agentului Sebastian Gheorghe Braiţ.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători