Ce a găsit Protecția Consumatorilor la două restaurante importante din Arad. Ambele au fost închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două cunoscute restaurante din Arad, cărora le treceau frecvent pragul turiștii care vizitează orașul de pe Mureș, au fost amendate și închise din cauza condițiilor mizerabile în care se gătea.

Unul este restaurantul chinezesc FOTO CJPC

Este vorba despre Big Belly și Restaurantul Chinezesc, ambele în zona stadionului UTA, unde suporterii de opreau de fiecare dată.

Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad spun că în cursul lunii septembrie 2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o serie de controale la unitățile care prestează servicii de alimentație publică.

În urma verificărilor, două localuri, ambele situate în municipiu, în zona UTA, au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, pentru o serie de nereguli.

Astfel, la S.C. Vectrans Media S.R.L. – Big Belly s-au aplicat două amenzi contravenționale în valoare totala de 10.000 lei, cărora li s-au adăugat și următoarele măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare cu data limită de consum depășită și oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.

Comisarii CJPC au aplicat amenzile după constatarea următoarelor nereguli: condiții igienico sanitare necorespunzătoare; materia primă nu era însoțită de informații; materie primă cu data limită de consum depășită ; în blocul alimentar nu se folosesc produse și proceduri sigure, iar agregatul frig avea urme de murdărie și resturi alimentare, neigienizat ; hota neigienizată; băuturi carbogazoase depozitate direct pe paviment. 

Carne expirată

Totodată comisarii CJPC au controlat și societatea SC Weiwei Ma SRL-Restaurantul Chinezesc. Acolo s-a aplicat o amendă contravențională în valoare totala de 5.000 lei, căreia i s-au adăugat și măsurile complementare: oprirea definitivă de la comercializare a 34 de kg produse alimentare; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.

Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele: condiții igienico sanitare necorespunzătoare; materia primă nu era însoțită de informații și aveau starea termică schimbată; în blocul alimentar nu se folosesc produse și proceduri sigure, agregatul frig prezenta urme de murdărie și resturi alimentare, fiind neigienizat, iar ustensilele erau, la rândul lor, murdare și neigienizate.

Toate măsurile dispuse vor fi verificate, iar unitățile de alimentație publică rămân, în continuare, sub atenta supraveghere a CJPC Arad”, transmite CJPC Arad.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea