Cât putem să stăm la soare şi cât de reală este legenda bronzului sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expunerea la soare nu trebuie să fie una prelungită. Foto Shutterstock

Anotimpul cald îi face pe români să îşi petreacă o bună parte a timpului la mare sau la ştranduri pentru a se bronza şi pentru a scăpa de căldura din apartamente. Statul la soare are însă şi anumite riscuri pe care trebuie să le cunoaştem.

Medicul arădean Otilia Ţigănaş ne recomandă să nu stăm mult la soare, să folosim creme de protecţie, iar în caz de arsuri cauzate de expunerea prelungită la razele soarelui, să respectăm cu stricteţe anumite recomandări.

“Pielea maronie, bronzată, devine aşa datorită melaninei, o substanţă protectoare a pielii. Cu cât ne expunem mai mult soarelui, cu atât melanina devine mai multă, fiindcă corpul o tot produce ca să protejeze. La un moment dat, protecţia devine insuficientă chiar cu „o tonă” de melanină produsă sub atacul razelor, şi din bronzat/maroniu totul se transformă în arsură. Ca la orice clasificare a arsurilor, faza roşie – fără vezicule cu lichid e arsură de gradul întâi. Cea mai slabă. Dar totuşi arsură. Iar cea cu vezicule e de gradul doi – următorul pas în gravitate”, spune medicul arădean Otilia Ţigănaş.

Maroniul pe care ţi-l doreşti, însă, poate fi sărit şi soarele trece direct la arsură. "Trebuie reţinut că nu există cu adevărat nici măcar legenda “bronzului sănătos”. Însuşi bronzul e dovada unei suferinţe a tegumentului. Din nefericire s-a instituit ideea că „omul bronzat e frumos”. Mai demult, cel frumos era alb. Cu cât mai alb, cu atât mai frumos. Or moda, decizia: frumos/urât, iată, ţine de noi oamenii. Ca norocul că nu există moda vânătăilor pe pomeţi! Iar o femeie să fie cu atât mai frumoasă, cu cât are mai multe vânătăi sub ochi. Şi să vezi atunci pumni în figură! Mai ştii că n-o să apară?“, mai spune Otilia Ţigănaş.

Marele risc este al cancerului de piele. Soarele aplicat direct, nemijlocit, necontrolat pe corp, este una dintre cauzele dovedite statisic în cancerul de piele. Prin razele lui utraviolete. Medicul arădean spune că, dacă-i musai, să ne expunem doar până la ora 10 şi după ora 16-16,30 chiar.

“Nu vă bronzaţi la saloane. Bronzul usucă, aspreşte şi îmbătrâneşte pielea. Mai rău ca ţigara. Şi-i păcat, pentru 3-4 ani de piele tânără bronzată tare, să suporţi apoi decenii de piele zbârcită ce pare mai bătrână decăt vârsta ta. Folosiţi creme protective. Generos, dar nu vă încredeţi în ele”, mai completează Otilia Ţigănaş.

Ce-i de făcut dacă te-ai ars deja?

Medicul arădean spune că în cazul în care deja am suferit arsuri din pricina statului la soare trebuie să respectăm o serie de reguli pentru a ne reveni. Acesta recomandă duşuri răcoroase, apoi o cremă hidratantă, dar şi folosirea paracetamolului, 2-3 tablete pe zi, 1-2 zile.

Vă mai recomandăm: 

Medicul şef al secţiei ATI de la Spitalul de Arşi şi asistenta şefă, audiaţi la Poliţia Capitalei. A fost aprobat planul de investiţii de urgenţă a spitalului

Spitalul de Arsuri din Capitală, la un pas de închidere. Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, informat să dirijeze cazurile grave la alte spitale

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare