Brânză şi lapte vândute la 26 de grade în Piaţa Mică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercianţii spun că în vara trecută temperaturile din hală depăşeau 38 de grade. Clienţii care vin zilnic în hala din Piaţa Mihai Viteazul recunosc că nu pot sta mai mult de zece minute pentru că nu primesc aer.

În această dimineaţă, la ora 9.00, în hala agroalimentară din Piaţa Mihai Viteazul, termometrul indica 26 de grade Celsius. Oamenii au transformat ziare şi hârtii în evantaie improvizate, în lipsa unor aparate de aer condiţionat. Ei spun că abia mai respiră din cauza toropelii. „Mi-am rupt o bucată de carton din cutia în care îmi ţineam marfa, ca să-l foloseasc pe post de evantai. Abia mai putem respira, ne-ar face bine nişte aparate de aer condiţionat”, a explicat Ioana Irimia, comerciantă.

Hala din Piaţa Mihai Viteazul, dată în folosinţă acum câteva luni, nu are nici astăzi sistem de climatizare. În principalul punct de comercializare, brânzeturile, lactatele şi carnea de pe tarabele comercianţilor stau înşirate la temperaturi ridicate, spre disperarea clienţilor care îşi riscă sănătatea.

„A fost şi mai rău”

„Temperaturile de afară pot transforma hala oricând într-un focar de infecţii, mai ales că produsele sunt perisabile. Nu înţeleg de ce nu a fost dotată până acum cu un sistem de răcire. Eu obişnuiesc să-mi fac des cumpărăturile de aici. Mai mult de zece minute nu rezit în hală, pentru că este foarte cald”, e de părere Mihai Avramuţ, cumpărător. La raionul lactatelor şi a brânzeturilor, comercianţii îşi vând marfa de aproape 30 de ani. În cel mai scurt timp vom organiza o licitaţie pentru introducerea unor aparate de aer condiţioant în hala pieţei Mihai Viteazul”, a promis Stelian Nistor, directorul societăţii Târguri Oboare Pieţe, care ştie demult de această problemă.

„De bine de rău, acum avem frigidere în care ne păstrăm marfa. E cald în hală, dar vara trecută a fost şi mai rău. Ne-au tot promis aer condiţionat, dar încă nimic. Pe timpul zilei se mai deschid copertinele acoperişului şi se mai face curent”, a spus în această dimineaţă Ileana Iovuţ, comerciantă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne