Birocraţia mai ţine Podul Traian blocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii sunt cei mai afectaţi şi spun că s-au săturat de rutele ocolitoare pentru că dau mai mulţi bani pe benzină. Podul Traian va fi deschis circulaţiei abia în toamnă, deşi trebuia să fie gata în aceste zile, conform planului de construcţie.

De astăzi, arădenii ar fi trebuit să circule în ritm normal pe Podul Traian din cartierul Aradul Nou. Lucrările pe acest sector de drum
sunt însă întârziate cu câteva luni. Potrivit raportului de construcţie, lucrările de modernizare au fost programate să fie finalizate în aceste zile, dar ele nu vor fi gata decât prin septembrie 2011. Potrivit şefului Direcţiei de Drumuri din Primăria Arad, Răzvan Popa, întârzierea a fost cauzată de probleme birocratice. Pentru fiecare etapă a lucrării au fost făcute acte care trebuie verificate, aprobate şi ulterior predate, aceasta fiind una dintre procedurile destul de dificile a proiectelor de investiţii finanţate din fondurile europene. Şoferii de taxi sunt cei mai afectaţi de întârzieri şi spun că s-au săturat de rutele ocolitoare spre Aradul Nou, care îi ard la buzunare, din cauza consumului mult mai mare de carburanţi.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”