Bărbat arestat după ce a incendiat mai multe mașini într-o parcare din Arad. A fost instigat să pună focul contra unei sume de bani

0
Publicat:

Anchetatorii au identificat doi bărbaţi care ar fi autorii incendiului, din 5 noiembrie, în urma căruia au fost distruse mai multe autovehicule, într-o parcare din municipiul Arad. Unul dintre suspecţi a fost instigat de celălalt să incendieze o mașină, însă focul a scăpat de sub control.

Mai multe mașini au ars complet. Foto: ISU Arad

Procurorii au identificat doi suspecţi în acest caz, unul care a pus focul şi altul care a instigat la incendierea maşinilor. 

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Arad, este acuzat că a incendiat, săptămâna trecută, două autoturisme pe strada Beiuș, în cartierul Micălaca din municipiu, focul extinzându-se la alte mașini, inclusiv la fațada unui bloc din apropiere. Bărbatul a fost identificat de polițiști duminică seara, fiind reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Luni, 11 noiembrie, a fost depistat și celălalt bărbat, în vârstă de 48 de ani ani, tot din Arad, care a instigat la incendierea autoturismelor. Cel mai probabil, și acesta va fi reținut pentru 24 de ore. Bărbatul care a instigat la provocarea incendiului trebuia să primească niște bani de la familia celui care deținea autoturismele la care a fost pus, iniţial, focul.

Pentru că nu și-a primit datoria la timp a încercat să se răzbune. Instigatorul i-ar fi promis unui bărbat o sumă de bani pentru a da foc mașinilor părții vătămate, pe care însă nu a mai achitat-o, potrivit Special Arad.

Luni după-amiază, Judecătoria Arad a admis propunerea formulată de Parchet şi a emis mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului suspectat că a provocat intenţionat incendiul.

În data de 5 noiembrie, în jurul orei 04:00, inculpatul N.M., în considerarea aceleiași rezoluții infracționale, fiind instigat de către inculpatul M.S., în timp ce se afla în zona parcării blocului nr. 608 de pe strada Beiuș, din municipiul Arad, a adus în stare de neîntrebuințare și/sau a distrus/degradat, prin incendiere, autoturismele persoanei vătămate P. A.L., deflagrația extinzându-se și la nivelul autoturismelor aparținând persoanelor vătămate M. A. E., L.L. N., M. D.C., A. A.E. și B. I.A., respectiv al elementelor de structură/tâmplărie PVC ale balcoanelor apartamentelor aparținând persoanelor vătămate P. L.N. și C. D.G., acțiuni neurmărite de către suspect dar al căror rezultat a fost acceptat de către acesta”, se arată în referatul de luare a măsurii arestării preventive întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. 

Acesta este acuzat pentru distrugere în formă continuată, iar cel de-al doilea bărbat pentru instigare la distrugere.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul