BACALAUREAT 2014 Aproximativ 200 poliţişti sunt angrenaţi în buna desfăşurare a examenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii asigură desfăşurarea  examenelor în condiţii de linişte şi siguranţă FOTO arhivă

Aproximativ 200 de poliţişti arădeni sunt  angrenaţi zilnic, pe lângă dispozitivul curent, în asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, cu ocazia  examenului de bacalaureat şi a evaluării naţionale  pentru  clasa a VIII-a.

Din totalul efectivelor suplimentare care vor asigura măsurile specifice în zona unităţilor de învăţământ, a centrelor de examen şi a centrelor de corectare, 160 de poliţişti sunt de ordine publică, aproximativ 40 sunt poliţişti de la rutieră, dar pentru prevenirea evenimentelor negative, în zone vor fi prezenţi şi poliţişti judiciarişti.

„ Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, unităţile unde au loc examenele sau sunt organizate centre de corectare sunt incluse în itinerariile de patrulare”, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Mai puteţi citi: VIDEO BACALAUREAT 2014 Cum se rezolvă subiectele de la biologie

Astăzi, la Adevărul Live, am discutat despre proba la biologie de la examenul de Bacalaureat 2014 şi am rezolvat cele două modele de subiecte propuse de Ministerul Educaţiei. Iar în următoarele două săptămâni vom continua cu celelalte materii la care elevii pot susţine proba la alegere la Bac 2014.

BAC 2014 Proba orală la Limba Română.1.757 de înscrişi la Călăraşi pe listele de examen

Examenul maturităţii va fi susţinut la Călăraşi în şase centre. 1.757 de elevi, dintre care 1.412 din promoţia curenţă, adică aproximativ 80% din cei care au terminat clasa a-XII-a, şi 345 din anii anteriori, s-au înscris pentru a da bacalaureatul în 2014. Anul trecut 2.301 candidaţi s-au aflat pe liste pentru a participa la examen, însă doar 2.044 s-au prezentat la probe.


 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor