Aparatul de aerul condiţionat, motiv de amendă dacă este montat pe clădirile istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea le interzice arădenilor să mai stea cu aparatele de climă agăţate pe clădirile istorice. Un proiect de hotărâte aprobat de edilul-şef prevede sancţionarea persoanelor care îşi montează cutiile de gaz sau climele pe faţade.

În ciuda temperaturilor extrem de ridicate înregistrate în ultimele zile, arădenii care aleg să-şi monteze câte o climă în apartamente, au toate şansele să fie amendaţi. Decizia vine din partea edililor şefi care printr-un proiect au hotărât ca toate persoanele care îşi mai atârnă pe faţadele clădirilor de patrimoniu, fie aparatul de aer condiţionat, fie cutia de gaz, să fie amendate drastic.

„Se impun anumite reguli care trebuiesc respectate, cum ar fi de exemplu renovarea, amenajarea sau reparaţia faţadelor imobilelor, cel puţin o dată la zece ani. La fel şi în cazul aparatelor de aer condiţionat sau a cutiilor de gaz”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Nu vor să plătească

Proiectul însă stârneşte nemulţumiri atât în rândul proprietarilor care locuiesc la case vechi şi de patrimoniu, cât şi în cel al comercianţilor de electrocasnice care se tem de o scădere drastică a vânzărilor. „Am auzit de proiect şi, din câte ştiu, arădenii nu au alte soluţii de rezervă. Adică dacă nu mai e voie cu aparatul de aer condiţionat pe faţadă, nu mai îşi poate monta deloc o climă. Pentru noi va fi foarte rău, căci în plin sezon vom avea vânzări tot mai mici la clime”, e de părere Dorel Fechete, reprezentat vânzări la un magazin de electrocasnice. De cealaltă parte, arădenii spun că nu au de gând să se muleze după fiecare propunere scoasă de municipalitate, cu atât mai mult să plătească amenzi. „Nu o să plătesc nimic, să vină să-mi scoată apartul de aer condiţionat din casă şi să-mi dea banii pe el. Cu ce deranjează o climă agăţată pe faţada unei clădiri, nu înţeleg. Sunt alte lucruri mult mai urâte care strică frumuseţea oraşului, nu climele noastre”, îşi expune punctual de vedere Constantin Luca din Arad.

„Pentru nerespectarea acestor proiecte, arădenii vor fi sancţionaţi cu sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei“, Corina Drăghici, purtător de cuvânt, Primăria Arad.

„Faţadele monumentelor istorice se distrug când de ele sunt agăţate cabluri sau aparate de aer condiţionat“, Vasile Arion, vicepreşedinte Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort