Alpinistul arădean Zsolt Török, despre fetiţa moartă în Retezat: „Nu îmi vine să cred, nu vreau să cred“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona Bucura – Poiana Pelegii FOTO negura-istoriei.blogspot.ro

Alpinistul arădean Zsolt Török, plecat într-o nouă expediţie alături de bunul său camarad Vlad Căpuşan, pentru a crea o rută nouă spre vârful Mount Pumori – 7.161 de metri, a postat pe pagina de Facebook un mesaj cu privire la tragedia din Munţii Retezat.

Amintim că Dor Geta Popescu, de 13 ani, si Erik Gulacsi, de 14 ani, care au fost alpinişti renumiţi, cu numeroase recorduri europene şi mondiale, şi-au pierdut viaţa. Totul s-a întâmălat în Masivul Retezat în urma unei avalanşe produse sâmbătă după-amiază în zona Lacului Bucura. 

Cei doi se aflau într-un gup de şapte persoane surpinse de avalanşă.

„Nu cred că există cuvinte şi nici nu încerc să le gasesc. Stau doar şi mă gândesc la fetiţa care zâmbea pe scenă. Prima şi ultima gală a alpinismului pentru ea. Pe băiat nu îl cunoşteam şi astfel sunt involuntar tentat să mă gândesc la Geta. Nu îmi vine să cred, nu vreau să cred. Azi dimineaţa am primit această veste şi suntem socaţi”, a scris duminică alpinistul arădean, Zsolt Török, pe pagina de Facebook.

Vă mai recomandăm: Martor al tragediei din Retezat: „A trebuit să-i convingem pe părinţi să-şi abandoneze copiii decedaţi pe munte“

VIDEO Primele imagini de la locul tragediei din Retezat. Salvatorii au adus de pe munte trupurile celor doi copii

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi