A murit unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi amatori. Cristian Nemeş a pedalat pentru ultima data

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Era maratonist, biciclist şi practica şi canoe. Vorbim despre un cunoscut sportiv amator din Arad, Cristian Nemeş, care sâmbătă a participat la ultimul tur al lui cu bicicleta. Acum acesta va pedala doar în cer, deoarece în această dimineaţă a murit la spitalul din Timişoara unde se afla de sâmbătă după ce i s-a făcut rău în timp ce era cu bicicleta.

Când i s-a făcut rău a fost chemată Ambulanţa care l-a transportat la Timişoara. Arădeanul a intrat atunci în comă, iar astăzi a fost declarat decesul.

Despre sportivul arădean toţi spun că era un om vesel şi plin de viaţă.

La aflarea cumplitei veşti pagina de Facebook a arădeanului s-a umplut de mesaje: „Din păcate, astăzi, s-a stins din viaţa unul dintre partenerii noştri de competiţii,un sportiv complex, un om vesel, plin de viaţă. Drum bun în calea ta spre ceruri. Rămas bun, Cristian” sau „Cristian Nemeş, ai fost un exemplu de umanitate, inteligenţă şi bun simţ! Acum alergi spre rai, şi întreg cerul te aşteaptă pentru a-ţi răsplăti toate acţiunile pe care le-ai realizat pe pământ! Cu sufletele îndurerate, ne rugăm bunului Dumnezeu să îţi călăuzească paşii spre Lumina Lui! El să fie cel care să îţi asigure odihna sufletului tău…! Colectivul Grădiniţei P.P. Nr. 14 Arad”, semnează directorul Flavia Darău.

Acestea sunt doar două dintre mesajele postate pe pagină.

Cristian avea 49 de ani. Era căsătorit şi avea două fete.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete