Toţii preoţii din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului vor participa la procesiunea de Florii din municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, 21 aprilie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim, urmând ca apoi creştinăă să intre în ultima săptămână din Postul Mare. Summary

Agenţia de presă Basilica informează că peste 300 de preoţi slujitori din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului vor participa anul acesta la procesiunea de Florii organizată pentru al patrulea an consecutiv în Alexandria.

„Procesiunea va debuta sâmbătă, 20 aprilie 2019, cu slujba Vecerniei oficiată de Preasfinţitul Părinte Galaction la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din municipiu, începând cu ora 15:00. Vecernia va fi urmată de sfinţirea stâlpărilor”, informează agenţia de presă a Patriarhiei Române.

Tot sâmbătă, de la ora 1600, clericii şi credincioşii vor porni spre Catedrala Episcopală Sfântul Alexandru din Alexandria, pe următorul traseu:

Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - strada Libertăţii (Centrul pietonal al oraşului) - biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - strada 1848 -   strada Dunării – Catedrala Episcopală Sfântul Alexandru.

Se vor face două opriri: în faţa bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi în faţa bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

„Pelerinajul se va încheia la Catedrala Episcopală Sfântul Alexandru, unde Episcopul Alexandriei şi Teleormanului va sfinţi Icoana Intrării în Ierusalim a Domnului care a fost purtată în această procesiune, va rosti Rugăciunea pentru pelerini precum şi un cuvânt de învăţătură” a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica Arhid. Serafim Baciu, Consilier Eparhial.

Pe aceeaşi temă:

Infractor în România, preot în Statele Unite. „Îi dădeam 3.000 de dolari salariu în fiecare lună de la parohie”

Explicaţiile Poliţiei Române în cazul infractorului urmărit internaţional, preot ortodox în Statele Unite

Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia vor fi aduse la hramul Mănăstirii Pantocrator din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi