Tânăr din Teleorman, menţiune la primul său festival de folclor: „Regretatul Liviu Vasilică reprezintă un reper demn de urmat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Dinu este un tânăr originar din Teleorman care a luat menţiune la Festivalul Naţional „Ileana Sărăroiu“ din Târgovişte. E primul festival la care a participat. Studiază muzica şi vrea să devină profesor.

„Cânt de când mă ştiu şi iubesc muzica populară de mic copil“, spune Mihai Dinu. A câştigat o menţiune la prima sa competiţie de folclor, Festivalul Naţional „Ileana Sărăroiu“ din Târgovişte. „M-am bucurat nespus de mult să mă număr printre laureaţi, fiind primul festival la care am participat“, zice tânărul. 

Povesteşte că a prins drag de muzica populară din copilărie şi că în liceu făcea parte dintr-un ansamblu de dansuri populare al unui liceu din Turnu Măgurele. De studiul muzicii s-a apucat într-a XI-a, când s-a mutat cu familia la Râmnicu Vâlcea. Iar acum e în anul al II-lea la Facultatea de Muzică a Universităţii din Piteşti.

„Îmi doream foarte mult să cânt. De fiecare dată când urc pe scenă am emoţii, dar sunt emoţii constructive care mă ajută să transmit prin cântec ceea ce simt“, mărturiseşte studentul.

Interpretează melodii ale unor artişti consacraţi, piese culese de el de la bătrâni şi din culegerile de folclor.

Pentru el, folclorul din Teleorman e „o chemare“: 

„Întotdeauna, Teleormanul pentru mine a însemnat acasă chiar dacă nu totul e roz. (…) Pentru mine, regretatul Liviu Vasilică reprezintă un reper important în foclorul teleormănean şi demn de urmat, cât şi interpreta Floarea Calotă pe care o admir nespus de mult!“. 

Mihai Dinu la primul său festival de folclor  FOTO: arhiva Mihai Dinu

A încercat să interpreteze piese din folclorul din Vâlcea, dar mărturiseşte că nu s-a regăsit. O altă pasiune de-a sa, pe lângă călătorii, o constituie costumele populare. A reuşit să strângă câteva piese vestimentare din zona Teleormanului, bătrâne de zeci de ani.

„Îmi doresc să construiesc o carieră solidă şi să duc cântecul popular teleormănean mai departe. Aş vrea să fiu şi cadru didactic pentru că îmi doresc să împărtăşesc copiilor cunoştinţele pe care le voi acumula de-a lungul timpului“ , adaugă el. Primul pas: să-şi împlinească visul de a cânta la festivalurile „Strugurele de Aur“  şi „Maria Tănase“. 

Mai puteţi citi:

FOTO Cum e să construieşti o casă pentru alţii în 5 zile. Lecţia de viaţă a unor voluntari din Teleorman

Trei voluntari din Teleorman au construit case pentru familii nevoiaşe într-o comună din judeţul Constanţa. Despre experienţa copleşitoare a zilelor petrecute acolo povestesc cu un entuziasm molipsitor.

FOTO Din capătul României pe cea mai înaltă culme a Europei. Peripeţiile a trei prieteni: „E o bucurie diferită pe care nu o cunoşti tot timpul“

Marius Pancu, Cristian Bunda şi Andrei Panaiotu au urcat cel mai înalt pisc al Europei: Mont Blanc, 4.808 de metri. A fost o aventură pe cinste, spun cei trei prieteni. Drumeţia lor le-a reamintit cât de importantă e o prietenie şi câtă împlinire aduce sentimentul pe care l-a trăit fiecare acolo, sus, pe acoperişul bătrânului continent.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE