Numai jumătate dintre teleormăneni testează porcii sacrificaţi pentru trichină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

După data de 15 decembrie, numărul celor care îşi sacrifică porcii pentru Crăciun va fi în perpetuă creştere. Deşi ştiu la ce riscuri se expun, cei mai mulţi dintre teleormăneni preferă să meargă pe noroc atunci când îşi sacrifică porcii pentru Crăciun, considerând că analizele pentru depistarea trichinei presupun un efort prea semnificativ.

Astfel, potrivit reprezentanţilor Colegiului Medicilor Veterinari Teleorman, efectuarea unui examen pentru depistarea trichinei este absolut necesar înainte de a consuma carnea. Mai mult, se apre că costurile presupuse de efectuarea unei astfel de analize sunt foarte mici, în raport cu eventualele costuri ale tratării trichinelozei şi a riscului foarte ridicat de infectare. Oricum, responsabilitatea în acest domeniu este foarte mică, teleormănenii neluând în serios ameninţarea trichinelozei şi preferând să-şi asume riscul consumării de carne infestată. Astfel, numai jumătate dintre teleormăneni testează trichina la porcii pe care îi sacrifică, de vină fiind, în egală măsură, mentalitatea şi educaţia precară a multora dintre crescătorii de porci. Oricum, se pare că numărul cazurilor infestate cu trichinela spiralis este în scădere şi se practică despăgubirea proprietarilor animalelor depistate pozitiv.


Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat