Minori cu „sete” de bere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minori cu „sete” de bere

În loc să fie la şcoală, doi copii de gimnaziu se “dregeau” cu o bere încă de la primele ore ale dimineţii. Locurile de joacă din Alexandria s-au transformate în „baruri” pentru minori. Îngrijorător este faptul că vânzătorii de la magazine oferă cu foarte multă uşurinţă băuturi alcoolice minorilor.

Doi copii, un băiat şi o fată, de maximum 10 ani au fost surprinşi în această dimineaţă în timp ce „lingeau” o sticlă de bere într-unul dintre noile locuri de joacă amenajate în Alexandria. Băiatul, galant din fire, a intrat într-un magazin din zona parcului cu pricina şi după doar câteva secunde a ieşit cu o sticlă de bere. După ce a desfăcut-o în dinţi, acesta a început să bea din ea, oferind şi fetei câte o gură.

Deşi legea interzice ca tutunul şi băuturile alcoolice să fie vândute minorilor, majoritate vânzătorilor încalcă această lege. În aceste condiţii n-ar trebui să ne mire faptul că aproape un sfert dintre elevii de gimnaziu s-au îmbătat cel puţin odată, până să împlinească vârsta de 14 ani. Potrivit statisticilor, 13 la sută dintre elevi au consumat alcool până la vârsta de zece ani. Procentul băieţilor care admit însă acest lucru este dublu faţă de cel al fetelor. Aproape 6 la sută dintre băieţii de gimnaziu şi 2 la sută dintre fete au declarat că au consumat alcool chiar şi la şcoală.

Lipsa de preocupare a unor părinţi, duc pe căi greşite paşii multor tineri. Negarea problemelor face ca, de multe ori, măsurile nici să nu poată fi luate în timp util.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"