Măsuri drastice împotriva celor care vor incendia miriştile. Amenzile ajung până la 50.000 lei pentru persoane juridice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ISU Teleorman va lua măsuri drastice împotriva celor care vor incendia miriştile şi nu vor respecta regulile pentru prevenirea incendiilor, amenzile fiind cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoane fizice şi între 25.000 şi 50.000 de lei pentru persoane juridice.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “A.D. Ghica” al judeţului Teleorman desfăşoară permanent activităţi orientate spre siguranţa cetăţeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viaţa semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Potrivit calendarului de activităţi al Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. “A.D. Ghica” al judeţului Teleorman, în lunile iunie şi iulie a.c., inspectorii de prevenire au desfăşurat controale specifice pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor la 20 de operatori economici din domeniul agricol, neregulile depistate fiind sancţionate conform legislaţiei în vigoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, mr. Gelu Dragomir, în perioada menţionată au fost acordate 30 de avertismente şi 18 amenzi contravenţionale în cuantum de 18000 de lei.

Principalele nereguli constatate cu ocazia controalelor de prevenire au fost: o parte din utilajele agricole folosite pentru transportul produselor agricole recoltate (tractoare) nu au prevăzute la ţevile de eşapament cu dispozitive de captare a scânteilor/parascântei, iar unele combine autopropulsate nu sunt prevăzute cu dispozitiv pentru scurgerea pe sol a electricităţii statice în timpul funcţionării; instalaţiile electrice aferente construcţiilor ce aparţin exploataţiilor agricole nu sunt utilizate potrivit reglementarilor tehnice specifice astfel încât să nu constituie surse de iniţiere şi/sau propagare a incendiilor; mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea diverselor spaţii de depozitare ale societăţilor agricole au termenele de verificare ale încărcăturii recomandate de producător depăşite; personalul de deservire al utilajelor agricole nu a fost instruit suplimentar înaintea începerii lucrărilor din campania agricolă privind respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor; nu a fost asigurată, de către factorii responsabili, identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu, nefiind realizată corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor; nu sunt respectate distanţele minime prevăzute de reglementările legale între utilajele agricole şi produsele agricole depozitate în spaţiile închise cu destinaţie mixtă; fâşiile arate, realizate cu scop de protecţie a vecinătăţilor şi din apropierea căilor de circulaţie, nu au lăţimea minimă prevăzută de reglementările în vigoare.

În ultima lună, două combine au luat foc în timp ce recoltau grânele de pe câmpurile teleormănene. 

Dacă în primul caz incendiul a fost stins înainte să se propage la cultura de grâu, în cel de-al doilea caz au ars şi 2,5 hectare din aceasta, pagubele fiind considerabile. De asemenea pompierii teleormăneni s-au confruntat în ultima perioadă cu numeroase incendii de vegetaţie uscată, acestea putând pune în pericol culturile de cereale din imediata vecinătate, locuinţele oamenilor dar şi vieţile cetăţenilor, participanţi la trafic, pe drumurile naţionale şi judeţene aflate în apropierea acestora. 

Conducerea ISU Teleorman a precizat că va lua măsuri drastice împotriva celor care vor incendia miriştile nu vor respecta regulile pentru prevenirea incendiilor, amenzile fiind cuprinse între 3000 – 6000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 – 50.000 lei pentru persoane juridice.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”