Încătuşat pentru ameninţare, port ilegal al cuţitului şi jignirea poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 25 de ani din comuna Poroschia a fost încătuşat cu forţa de poliţişti după ce a încercat să înjunghie un consătean. Mai mult decât atât, în momentul în care a fost somat să înceteze, tânărul i-a înjurat pe poliţişti.

Poliţiştii alexăndreni au intervenit în forţă pentru imobilizarea unui tânăr care ameninţa cu un cuţit un consătean. În timp ce se aflau în serviciul de patrulare, oamenii legii l-au surprins pe G. Ionel, de 25 de ani, din comuna Poroschia, în timp ce îl ameninţa cu un cuţit pe C. Ion din aceeaşi localitate.

Suspectul a fost somat de poliţişti să înceteze acţiunea, dar acesta a refuzat. Mai mult decât atât, acesta a încercat să-l lovească pe C. Ion cu cuţitul şi a adresat injurii poliţiştilor. Pentru ca situaţia să nu degenereze, oamenii legii au intervenit în forţă, s-a procedat la dezarmarea şi imobilizarea suspectului, care a fost încătuşat şi condus la sediul secţiei de poliţie.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi împotriva suspectului s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”