FOTO Centura Alexandriei, cel mai temut drum din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoseaua de centură a Alexandriei a devenit cel mai de temut drum din sudul ţării. În primele şase luni de la inaugurare, aici s-au petrecut 19 accidente rutiere cu 30 de victime, dintre care trei morţi. Lunar, cel puţin un accident se înregistrează pe centură. Toate accidentele s-au petrecut în două intersecţii unde, după cum admit şi poliţiştii, ar fi trebuit amenajate sensuri giratorii.

Lucrarea realizată de Shapir a presupus construcţia a 13,276 km de drum, construirea unui pod peste râul Vedea şi a 21 de podeţe. De-alungul traseului au fost construite şi parcări de câte 4000 de mp.   Imediat după ce maşinile au intrat pe drumul european care ocoleşte Alexandria, după inaugurarea din 2013, au  apărut la iveală punctele critice ale şoselei: cele două intersecţii cu drumurile judeţene de la Mavrodin (DJ 703) şi Lăceni (DJ 504). Constructorul a prevăzut în cele două puncte în care maşinile de pe drumurile judeţene ies în şoseaua de centură doar indicatoare cu Cedează Trecerea.

Semnalizarea a fost contestată încă de la bun început de poliţiştii rutieri care au realizat că vor apărea probleme.

” Noi am cerut de la început schimbarea intersecţiilor cu  sensuri giratorii, dar ni s-a  spus că nu se poate face schimbarea caietului de sarcini , atunci când un drum este făcut din fonduri europene. De la început am spus că vor fi probleme, fiindcă toţi cetăţenii care ies de pe drumurile judeţene de la Lăceni şi Mavrodin  sunt oameni care aveau înainte prioritate. Intersectându-se cu un drum european, acum nu mai au prioritat”, a spus şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman , Valentin Dumitraşcu.   

Accidentele se ţin lanţ

 În cele două intersecţii au avut loc numai în primele şase luni de la darea în folosinţă a şoselei  19 accidente. 12 accidente  au fost catalogate drept extrem de grave soldându-se  cu victime, dintre care  trei morţi şi  opt grav răniţi. Alte 19 persoane au suferit vătămări corporale uşoare în urma ciocnirilor din cele două intersecţii. 26 de maşini au fost distruse. Toate accidentele au avut ca motiv neacordarea de prioritate în cele două intersecţii dintre drumul european şi cele judeţene, unde singurele indicatoare sunt  Cedează trecerea.  

Lunar, în cel puţin una din cele două intersecţii se produce un accident, motivul fiind de fiecare dată neacordarea de prioritate.  Insectoratul de Poliţie Teleorman a trimis până acum trei adrese către CNADNR. Poliţiştii au mai cerut proprietarului drumului amenajarea în cele două intersecţii a câte două dispozitive metalice sau betonate de calmare a traficului, pe toată lăţimea părţii carosabile, la o distanţă de aproximativ 20-40 m, faţă de acestea. S-a cerut înlocuirea indicatoarelor de Cedează Trecerea, cu STOP. S-a încercat şi varianta patrulării zonei şi reducerea vitezei la 50km/h . Accidentele continuă să se producă lunar.

Carnagiu cu trei morţi şi cinci răniţi

Un adevărat carnagiu s-a petrecut anul trecut pe şoseaua de centură a Alexandriei. O autoutilitară cu şapte locuri din Bulgaria  a intrat într-un autoturism marca Peugeot cu numere de Bulgaria. Impactul s-a produs la intersecţia şoselei de centură cu DJ 504, drumul care duce la Lăceni. Autoturismul Peugeot care circula în direcţia Alexandria-Lăceni nu a acordat prioritate autoutilitarei care venea dinspre Roşiorii de Vede. Autoutilitară din Bulgaria a intrat direct în autoturismul Peugeot în care se aflau şoferul şi trei pasageri. Impactul a fost nimicitor. Trei pasageri din autoturism, doi bărbaţi şi o femeie, au decedat şi cinci persoane  au fost rănite.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent