FOTO Bacul din Zimnicea şi cel de la Turnu Măgurele ”acoperă” găurile din ”Podului Prieteniei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacul de la Turnu Măgurele a fost inaugurat în anul 2010 foto: Adevărul

Până la repararea ”Podului Prieteniei”, tirurile trec în Bulgaria prin Teleorman. Podul Giurgiu-Ruse a fost închis autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone care pot ajunge în ţara vecină, cu bacul, prin judeţul Teleorman. Măsura a fost luată după ce o groapă a apărută în carosabilul de pe "jumătatea" bulgărească a ”podului prieteniei”.

Tirurile nu mai pot traversa momentan ”podul pieteniei” şi au fost redirecţionate către localităţile de la graniţa cu Bulgaria care sunt dotate cu bacuri: Zimnicea şi Turnu Măgurele. Măsura a fost luată după ce o groapă cu un diametru de peste 100 de centimetri şi o adâncime de aproximativ 80 de centimetri a apărut în carosabil pe Podul Giurgiu-Ruse.

Se pare că groapa uriaşă a fost provocată de o viitură puternică pe Dunăre care a afectat pilonii de rezistenţă ai Podului Prieteniei ducând la surparea porţiunii de carosabil.

Iniţial s-a hotărât ca circulaţia să fie închisă temporar pentru ca specialiştii bulgari să analizeze situaţia şi să găsească o soluţie rapidă.

S-a luat decizia ca peste craterul căscat în asfalt să se aplice o placă uriaşă din fontă, dar traficul pe pod a fost redeschis circulaţiei doar pentru autovehiculele cu o greutate mai mică de 7,5 tone.

Din această cauză, tirurile nu mai pot traversa momentan podul, acestea fiind redirecţionate către localităţile de la graniţa cu Bulgaria care sunt dotate cu bacuri: Zimnicea şi Turnu Măgurele.

”În şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din această dimineaţă, ca urmare a problemelor apărute pe  “Podul Prieteniei”  de peste Dunăre, s-a hotărât descogestionarea traficului maşinilor de tonaj greu din acest punct de frontieră prin punctele de trecere cu bacul de la Zimnicea şi Turnu Măgurele, urmând ca Poliţia rutieră să asigure fluidizarea traficului către aceste rute”, se arată într-un comunicat al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.

”Podul Prieteniei” are aproximativ 2 kilometri şi a fost finalizat în anul 1954. El este structurat pe două nivele: unul destinat traficului rutier, iar altul celui feroviar.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima