Concedieri colective în Teleorman. Aproape 800 de oameni îşi vor pierde locul de muncă de la firme de textile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din interiorul fabricii din Turnu Măgurele  FOTO: Facebook SC Nelia Fine Stayle

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Teleorman precizează că două firme de textile din judeţ au anunţat că în lunile decembrie 2018 şi ianuarie 2019 vor face concedieri colective.

Două firme de textile din Teleorman, SC Time International SRL şi SC Nelia Fine Stayle SRL, au notificat Inspectoratul Teritorial de Muncă din judeţ că în lunile decembrie 2018 şi ianuarie 2019 vor concedia circa 800 de angajaţi. 

Motivele invocate, potrivit unui comunicat al ITM Teleorman, ar fi „dificultăţile economice întâmpinate pe piaţa confecţiilor textile“.

Time International va concedia 600 de angajaţi din punctele sale de lucru din Alexandria şi Zimnicea, iar Nelia Fine Stayle 178 de angajaţi din punctul de lucru de la Turnu Măgurele.

„Având în vedere dificultăţile economice întâmpinate pe piaţa confecţiilor textile, două societăţi comeciale care activează şi în judeţul Teleorman, respectiv SC TIME INTERNATIONAL TRADING SRL si SC NELIA FINE STAYLE SRL au notificat ITM Teleorman intenţia lor de a proceda la concedieri colective în perioada decembrie 2018- ianuarie 2019.

SC TIME INTERNATIONAL TRADING SRL va concedia un număr de 600 de salariati din punctele de lucru Alexandria şi Zimnicea, dintr-un total de 1201 salariaţi, iar SC NELIA FINE STAYLE SRL va concedia un număr de 178 de salariaţi din punctul de lucru Turnu Magurele, dintr-un total de 344 salariaţi.

În cazul în care vor exista suspiciuni de încălcare a legislaţiei muncii, ITM Teleorman va proceda la declanşarea de controale tematice, care vor avea în vedere respectarea de către angajatori a prevederilor legale referitoare la derularea procedurii de concediere colectivă, prin raportare la prevederile Codului Muncii şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil, inclusiv a procedurilor de informare şi consultare a salariaţilor“, se arată în comunicatul ITM Teleorman.

Cine sunt cele două firme

Potrivit site-ului Time International, firma a fost înfiinţată în 1994, în Bucureşti, cu patronat englez,  şi confecţionează ţinute bărbăteşti (pantaloni, veste, sacouri) pentru industria fashion din Europa, SUA şi Asia. Sediul social al firmei este în capitală, iar punctele de producţie sunt în Teleorman, în oraşele Alexandria şi Zimnicea.

Fabrica din Alexandria ar dispune de o suprafaţă de 12.500 mp cu 1.050 de angajaţi. Acolo ar fi, conform site-ului societăţii, un depozit de materiale, sală de croit, linii de producţie, un depozit de produse finite, respectiv un departament de creaţie-design. Cealaltă fabrică din judeţ, din Zimnicea, are o suprafaţă de 1.742 mp cu 250 de angajaţi, respectiv 3 linii de producţie.

Pe contul de Facebook, al SC Nelia Fine Stayle SRL se precizează că că e o fabrică ce produce confecţii de damă pentru export şi are puncte de lucru în Alexandria şi Turnu Magurele. Firma ar fi fost înfiinţată în 2009, în judeţul Argeş.

Mai puteţi citi:

Capcanele majorării salariului minim: urmează concedieri masive

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța