Ce spune DSP Teleorman despre cazul bărbatului infestat cu virusul West Nile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman precizează că au avertizat din timp toate administraţiile locale din judeţ legat de pericolul pe care îl reprezintă populaţiile de ţânţari în perioada mai-octombrie.

Un bărbat de 58 de ani, pensionar din localitatea teleormăneană Liţa a fost externat luni, 6 august, de la Spitalul Clinic Victor Babeş din Bucureşti, unde a fost tratat pentru infecţie cu virusul West Nile.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman au făcut vineri, 10 august, pe site-ul instituţiei, câteva precizări legat de caz:

„Cazul a fost declarat iniţial suspect în data de 30 iulie 2018, la DSP TR, de către Spitalul Clinic Dr. V.Babeş Bucureşti, acolo unde pacientul a fost internat, cu diagnosticul de meningită în observaţie. Manifestările/simptomele clinice la internare au fost următoarele: febră, cefalee, delir, agitatie psiho-motorie - forma clinică de boală fiind medie. În ceea ce priveşte antecedentele personale patologice ale pacientului - acesta prezintă boli asociate: diabet zaharat tip II şi alcoolism cronic“.

Bărbatului i s-au recoltat probe de sânge şi lichid cefalorahidian în timpul internării, care au fost trimise  la Institutul Naţional Cantacuzino pentru stabilirea certă a diagnosticului. Luni, 6 august, cei de la DSP Teleorman au primit buletinul de confirmare al diagnosticului de la Institutul National Cantacuzino.

În aceeaşi zi, bărbatul din Liţa a fost externat, cu stare generală ameliorată.

DSP Teleorman mai subliniază că în fiecare an a avertizat adminsitraţiile locale din judeţ legat de pericolul pe care îl reprezintă populaţiile de ţânţari în perioada mai - octombrie. În acest sens au fost trimise mai multe adrese către primăriile din judeţ.

Prima adresă a fost transmisă în mai şi avea alături recomandări de revizuire a planului anual de combatere a ţânţarilor şi de a efectua acţiuni de dezinsecţie împotriva ţânţarului care transmite boala West Nile.

A doua adresă a fost trimisă pe 26 iulie, în care se preciza explicit contextul la nivel european şi naţional al infecţiei West Nile. Adresa era însoţită de acelaşi plan ca şi prima.

„Pentru cazul confirmat din localitatea LIŢA, rapid, imediat, în ziua confirmării cu buletin de analize, DSP TR a transmis cea de-a 3 adresa nr. 5643/6 august 2018, către Primăria Liţa, în care autorităţile locale au fost informate despre existenţa cazului confirmat. DSP TR a solicitat o informare privind măsurile luate la nivel local, precum şi copia planului anual pentru procedurile DDD - dezinfecţie/dezinsecţie/deratizare. Termenul a fost data de 8 august 2018. NU am primit nimic până în acest moment de la Primăria Liţa“, se mai arată pe site-ul DSP Teleorman.

Instituţia a informat şi Centrul de Transfuzie Sanguină din judeţ şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi de Siguranţă a Alimentelor Teleorman. Ca urmare a cazului de West Nile şi a unei directivei UE legat de donarea de sânge, se impune o restricţie de donare de sânge vreme de 28 de zile.

Mai puteţi citi:

Un bărbat a murit la Galaţi din cauza virusului West Nile.  Alte 22 de cazuri de infecţie au fost înregistrate la nivel naţional

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat