926 de elevi teleormăneni vor primi ”Bani de liceu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Pe lista beneficiarilor programului naţional “Bani de liceu” pentru anul şcolar 2017-2018 se regăsesc 926 de elevi din Teleorman, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. Numărul beneficiarilor este, anul acesta, cu 300 mai mic decât anul trecut.

Lista beneficiarilor a fost publicată de Ministerul Educaţiei luni, 30 octombrie, iar în perioada 28 octombrie-2 noiembrie pot fi depuse contestaţii, care urmează să fie soluţionate până pe 6 noiembrie.

Sprijinul financiar în valoare de 180 de lei se acordă lunar, elevilor din clasele IX-XII, care provin din familii al căror venit brut lunar pe membru de familie este de maximum 150 de lei.

Programul “Bani de liceu” este derulat de Ministerul Educaţiei şi se acordă elevilor pe toată durata cursurilor (cei din clasa a XII-a beneficiază de bani inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat), suportul financiar fiind condiţionat de prezenţa la şcoală. Elevii pierd ajutorul  financiar  dacă acumulează  mai mult de 20 de absenţe nemotivate într-o lună.



Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare