3 zile de distracţie pentru zimniceni: Danube Eco Summer Fest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
3 zile de distracţie şi voie bună pe malul Dumării

Zimnicenii vor avea parte de 3 zile de distracţie şi voie bună. De mâine şi până pe 18 august, va avea loc Festivalul Danube Eco Sumer Fest. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente economice şi culturale organizate în cel mai sudic oraş al ţării.

Începe Danube Eco Summer Fest la Zimnicea. Festivalul este organizat în cadrul parteneriatului instituit în urmă cu câţiva ani între comunităţile locale din zona transfrontalieră România-Bulgaria, respectiv oraşul Zimnicea şi districtul bulgar Veliko Târnovo.

Aşa se face că timp de 3 zile, pe ambele maluri ale Dunării vor avea loc ample activităţi cultural şi artistice.

La Zimnicea este organizată o amplă expoziţie de produse agroalimentare, maşini agricole, dar şi cu obiecte de artizanat şi tradiţionale.

Voia bună va fi întreţinută de 12 ansambluri folclorice din România şi Bulgari. Printre interpreţii care vor urca pe scenă se află Emilia Ghinescu şi Constantin Lătăreţu, precum şi taraful Paul Stângă.

Tot la Zimnicea se va desfăşura şi Conferinţa Regională “Danube Invest EU”, manifesare dedicată identificării modalităţilor de instituire a noi parteneriate între comunităţile locale române şi bulgare pentru  accesarea de fonduri europene în perioada 2014–2020, care să contribuie la dezvoltarea acestei zone transfrontaliere.

Pe lângă oficialităţile locale şi judeţene din ambele ţări de aeveniment nu va lipsi nici vicepremierul Liviu Nicolae Dragnea.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Începe distracţia: Summer Well 2013 se deschide mâine la domeniul Ştirbey. Programul şi transportul

Muzici de vacanţă

FOTO La Summerfest a bătut vântul

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”