VIDEO Lup şchiop surprins în timp ce mânca din cadavrul unei căprioare. Imagini spectaculoase din Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un lup şchiop a fost filmat cu o cameră amplasată de angajaţi ai Parcului Natural Apuseni, în timp ce se hrănea din cadavrul unei căprioare.

Munţii Apuseni reprezintă o zonă propice pentru dezvoltarea acestei specii de animal sălbatic. El se comportă atât ca vânător cât şi ca necrofag, fiind un important factor în păstrarea echilibrului natural. Acolo unde lupii au fost exterminaţi, indiferent de motive, a avut loc o prăbuşire a echilibrului ecologic. Acest lucru a făcut necesară reintroducerea sa în multe din ţările care îl eliminaseră. 

Lupul mănâncă aproape orice fel de vietate, de la broaşte şi larve, iepuri, pârşi şi alte animale mici, la mistreţ, cerb, măgar domestic, boi şi chiar urşi. În căutarea hranei ei pot parcurge peste 100 km într-o singură noapte. Viteza de alergare a lupului poate depăşi 60 km/oră. 

Simţurile sale sunt extraordinare. Nu doar mirosul este deosebit de fin, dar şi auzul şi văzul, lupul putând vâna foarte bine atât noaptea - timpul său preferat de vânătoare - cât şi ziua sau în perioadele de amurg şi dimineaţă. Are o mare rezistenţă la durere şi un mare curaj în luptă. Dar, mai mult decât performanţele fizice, lupul are şi o inteligenţă deosebită. La vânătoare foloseşte felurite tactici, de la strategia de învăluire pe flancuri a prăzii la mânarea treptată către zone închise. De multe ori izbuteşte să observe şi să ocolească capcanele puse pentru el. 

”Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, are o suprafaţă de 76.064 de hectare, în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul judeţelor #Cluj #Bihor şi #Alba, din acestea 50.793 fiind păduri”, susţin reprezentanţii Parcului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat