Unirea - Universitatea 2-0: Încrezători în viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albaiulienii au obținut împotriva echipei din Bănie a doua victorie a returului și par mai încrezători în viitor, chiar dacă salvarea de la retrogradare ține de domeniul miracolului. În acest meci a ieșit la rampă mijlocașul Ciprian Selagea (folosit pentru prima dată titular în actualul campionat), autor a ambelor goluri.

Primul act a fost dominat de gazde, care și-au creat trei mari ocazii de gol ratate cu ușurință de Bălțoi (7) și Jovanovic (10, 18). După eliminarea din finalul primei reprize a craioveanului Ologu, se părea că albaiulienii nu vor avea mari probleme în a-și apropia victoria, dar au trecut prin mari emoții în mitanul secund. Oltenii puteau da lovitura în două rânduri prin tânărul Crăciun (66, 67), însă neexperimentatul craiovean a ratat din poziții extrem de favorabile.

Echilibrul de pe tabela de marcaj s-a rupt la penalty-ul acordat de centralul Tudor pentru un fault în careu asupra lui Vitihna, pe care l-a transformat cu siguranță Selagea (69). Două minute mai târziu, același jucător a finalizat din careu o pasă ideală venită de pe banda stângă de la Vitinha.
Cu un om în minus și lotul serios afectat de accidentări, oaspeții s-au aruncat în atac, dar nu au mai reușit să întoarcă soarta partidei, chiar dacă Dina (73) și Crăciun (90+4) au fost aproape de gol.

„Victorie de moral“

Antrenorul gazdelor, Blaz Sliskovic, a declarat la final de meci că elevii săi au obținut o victorie de moral, care la va da mai multă încredere în abordarea partidelor ce urmează.
„După rezultat, pare a fi o victorie facilă, dar am obținut-o după un meci foarte greu. Mulțumesc băieților pentru dăruirea din joc și sunt bucuros că încet, încet, jucătorii prind ideile mele tactice, manifestă dorința de a învăța cât mai multe, dorință bazată pe o încredere reciprocă. Am obținut o victorie de moral și cu punctele obținute azi suntem mai aproape de echipele care se află în hora retrogradării. Dedic victoria suporterilor“.

„Mai bine ne-ar retrograda FRF“

Tehnicianul craiovenilor Mark Wotte a atacat virulent prestația arbitrului Alexandru Tudor, arbitrajul în general, dar și FRF.
„Am obosit să tot vorbesc de arbitraj, dar sunt nevoit și de această dată pentru că a avut un mare impact asupra jocului și rezultatului. Al doilea galben pe care l-a primit Ologu a fost acordat de cel mai bun arbitru român pentru un simplu fault de joc, iar la faza penaltz-ului centralul și-a făcut din nou „datoria“. Nu înțeleg ce au arbitri cu Universitatea Craiova, vor să ne retrogradeze, nu știu. Mai bine ar lua FRF o decizie să ne retrogradeze."

Stadion Cetate, vreme însorită, spectatori aproximativ 2.000

FC Unirea Alba Iulia (antrenor Blaz Sliskovic): Rotaru - Poverlovici, Vujadinovic, Olah, Bucurică (46, Vitinha) - Selagea N.Varga (63, C.Cristea), Enzo, I.Bălan - Jovanoici, Bălțoi (78, Veljovic).
Universitatea Craiova (antrenor Mark Wotte):
Lung - Bădoi (85, Roman), Găman, Ivanov (54, Crăciun), Bălace - Firțulescu, Prepeliță, Dilevsky, Ologu - Dina, Al.Pițurcă (46, Barbu)
Arbitri: Alexandru Tudor (central), Mihai Artene și Daniel Hulubei (asistenți).
Observatori: Corneliu Fecioru, Nicolae Dobrescu.
Cartonașe galbene: N.Varga, Enzo, Olah, I.Bălan, Vitinha, Veljovic, Dina, Ologu, Dilevski (2), Bădoi, Prepeliță
Cartonașe roșii: Ologu

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model