Unde sunt tipărite bancnotele euro şi cum sunt distribuite în ţările Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producerea bancnotelor euro are la bază un efort combinat al băncilor centrale naţionale şi al Băncii Centrale Europene (BCE), prima etapă a acesteia fiind calcularea necesarului de bancnote pentru fiecare an.

Băncile naţionale au nevoie de un număr suficient de bancnote noi pentru a înlocui bancnotele necorespunzătoare, astfel încât să fie satisfăcute atât creşterile anticipate ale cererii – de exemplu, în perioadele de vârf sezonier –, cât şi cele neprevăzute. 

Băncile centrale naţionale (BCN) pun la dispoziţie prognoze referitoare la cererea de bancnote euro penru anul următor, iar BCE furnizează o prognoză centrală. Sub supravegherea BCE, băncile naţionale redistribuie bancnotele pentru a evita apariţia deficitelor sau excedentelor în oricare dintre ţări.

În vederea eficientizării producerii bancnotelor, tipărirea acestora este partajată între diferite bănci centrale. BCE alocă volume de producţie unui număr de bănci care, ulterior, furnizează o proporţie specifică din producţia anuală totală de una sau mai multe cupiuri. Banca respectivă suportă costurile de producţie aferente ponderii alocate. De exemplu, în anul 2017 băncile centrale din Franţa, Germania şi Italia au produs 1,7 miliarde de bancnote de 50 EUR.

Un număr de 11 imprimerii de înaltă securitate din Europa produc bancnotele. Acestea sunt distribuite ulterior diferitelor bănci centrale naţionale. Acest aranjament de producere în comun a bancnotelor euro şi un sistem comun de management al calităţii asigură un standard uniform pentru toate bancnotele euro. De-a lungul întregului proces de producţie, sunt efectuate sute de teste manuale şi automatizate pentru a garanta că bancnotele sunt identice, indiferent de imprimeria de la care provin.

La fel ca în cazul bancnotelor euro din prima serie, bancnotele din seria ”Europa” sunt tipărite pe hârtie din fibre de bumbac pur, care le conferă foşnetul special şi le asigură rezistenţa la uzură. Anumite elemente de siguranţă, precum filigranul şi firul de siguranţă, sunt încorporate în hârtie. Sunt utilizate diferite tipuri de plăci, cerneluri speciale şi mai multe procese: imprimarea ofset şi imprimarea intaglio, presarea la cald în cazul hologramei şi imprimarea serigrafică pentru numerele care îşi schimbă culoarea.

Eurosistemul dispune de stocuri logistice şi de un stoc strategic. Stocurile logistice acoperă necesarul de bancnote în condiţii normale pentru:

- a înlocui bancnotele necorespunzătoare (de calitate nesatisfăcătoare) retrase din circulaţie;

- a satisface o creştere anticipată a numerarului în circulaţie;

- a face faţă fluctuaţiilor sezoniere ale cererii de numerar; şi

- a optimiza transferul bancnotelor între sucursalele băncilor centrale.

Stocul strategic este utilizat numai în situaţii excepţionale, respectiv atunci când stocurile logistice din cadrul Eurosistemului sunt insuficiente pentru a acoperi creşteri neaşteptate ale cererii de bancnote euro sau în cazul unei întreruperi neprevăzute a aprovizionării. Atât stocurile logistice, cât şi cele strategice permit băncilor centrale naţionale să facă faţă în orice moment fluctuaţiilor la nivelul cererii de bancnote, indiferent dacă cererea provine din zona euro sau din afara acesteia.

România se află în plin proces de aderare la zona euro. Ultimul termen avansat de către autorităţile naţionale este anul 2024. Zona euro este o zonă monetară şi se referă la cele 19 state din Uniunea Europeană care au adoptat euro ca monedă unică. Cele 19 ţări membre sunt Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia. Pe lângă acestea, 4 ”micro-state”, prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt şi ele ataşate la zona euro: Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican. 

Citiţi şi:

 

FOTO Struguri îngheţaţi culeşi pe ger pentru obţinerea vinului de gheaţă. Ultima recoltă din zona Văii Târnavelor

 

Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, trimis în judecată pentru tăiere ilegală de arbori şi complicitate la delapidare

 

Motivul pentru care un bărbat a intrat intenţionat cu maşina într-o turmă de oi şi a ucis 15 animale. Ce pedeapsă a primit

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete