Un şofer de pe ambulanţă a cărat în spate o pacientă aproape jumătate de kilometru în Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer de la Ambulanţa Alba a cărat în spate o bolnavă pe o distanţă de circa jumătate de kilometru, în condiţiile în care maşina nu a putut urca până la locuinţa pacientei din cauza condiţiilor în care se prezintă drumul de acces.

Un echipaj de la Ambulanţa Alba-Substaţia Câmpeni a fost solicitat marţi, 13 februarie, să intervină într-un cătun din Munţii Apuseni - Ştiuleţi, de pe teritoriul comunei Scărişoara.

O femeie a sunat la 112 şi a cerut ajutor imediat din cauză că avea insuficientă respiratorie şi tensiunea arterială mică, riscând să moară în orice moment. Ajunsă în zonă, maşina ambulanţei nu a reuşit însă să urce până la casa femeii. În aceste condiţii, echipajul s-a deplasat pe jos, transportând şi trusele de intervenţie necesare.

Ambulanţierul Dumitru Ignat a luat pacienta în spate şi a cărat-o aproape jumătate de km, până la ambulanţă, iar asistenta Geta Ciorea a dus trusa, monitorul şi butelia de oxigen. Au reuşit să ajungă, ulterior, la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, unde femeia a primit îngrijiri medicale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”